G.O.D.
Ştiţi genul acela de texte care vorbesc despre tot ce e important pe lume, Dumnezeu, bani, religie, artă, dând, totuşi, impresia că se pronunţă asupra lucrurilor celor mai actuale? De Eric Bogosian, regia Marcel Ţop, cuToma Dănilă, Green Hours
? Texte din acelea extraordinar scrise în faţa cărora orice om are impresia că se referă anume la el, deşi e limpede că tratează problemele tuturor? Şi asta în mai puţin de o oră? Care te distrează şi te pun în acelaşi timp pe gânduri? Nu există aşa ceva? Faceţi o probă şi mergeţi la G.O.D., one man show cu Toma Dănilă, pe o colecţie de monologuri de Eric Bogosian, acelaşi care a scris şi “Sex, Drugs, Rock & Roll” sau “subUrbia”. Câtă ironie şi câtă parodie!
La adresa actorului care fuge sprinten din casting în casting să se afirme cu câte două replici în faţa unui regizor-Dumnezeu care îi dictează, impenetrabil, să interpreteze când “comic intens”, când “comic sensibil”. Pe această divinitate a filmului de serie B (Marius Bodochi, monument de aroganţă şi “simplitate a minţii” în rolul respectiv), regizorul Marcel Ţop are intuiţia să-l aştearnă doar în video, astfel că decalajul între cei doi, raportul de putere, infatuarea unuia şi obedienţa celuilalt devin şi mai evidente. Povestea cu actorul şi regizorul este numai rama în care intră toate celelalte monologuri. Fiecare cu suculentă doză de umor. Un Guru de ocazie iluminează conştiinţele cu ora, prin practici rituale de import şi yoga de consum pentru liniştirea zbuciumului de zi cu zi şi a sensibilităţilor făcute ferfeniţă: “Banii aduc cu ei o completă şi desăvârşită armonie cu Universul (…)
Viaţa ne înconjoară cu o frumuseţe fără sfârşit. O explozie de bunuri şi de servicii care există undeva acolo numai şi numai pentru noi. Tot ce trebuie să facem este să plătim pentru ele” – va suna învăţătura picurată de înţeleptul în societatea hipermarket. Iar în genul acesta de parodie, ca şi pe vremuri în Marylin Manson din “Sex, Drugs, Rock & Roll”, Toma Dănilă, combinaţie neaşteptată de umor şi adâncime, are savoare, nu glumă. Cald şi distant în acelaşi timp, actorul se face totdeauna purtătorul unei ironii de bun-gust. Pe jumătate sardonic într-un monolog-curată-blasfemie, apologet al maximei desfrânări (e chiar dracul acolo), pe jumătate implicat în situaţiile la ordinea zilei din viaţa actorului (doar e vorba de propria condiţie), Toma Dănilă ştie să lege jucăuş, dar expert, complicităţi cu publicul.
Cristina Rusiecki , 19 iun 2008
august 19, 2008 la 7:33 pm
DEFORMATII SI G.O.D SUNT PRINTRE CELE MAI “POETICE” SPECTACOLE FACUTE DE ANI BUNI IN ROMANIA…SI CAND SPUN POETIC NMU MA REFER LA POETICUL RECITATIV ,MA REFER LA CAPACITATEA DE A CONSTRUI ZECI DE UNIVERSURI IN DOUA ORE DUPA NISTE TEXTE EXTREM DE DIFICILE SI FRUMOASE IN ACELASI TIMP,APLAUZE PENTRU REGIZORUL MARCEL TOP SI PENTRU ACTORII SAI!!!!!!!