» adevarul bufonului

Lasciv. Incendiar. Adevarat

CRISTINA RUSIECKI

“Sa ne imaginam ca suntem undeva la 30 de km de intrarea intr-un mare oras, o metropola, fie el Bucurestiul, New York-ul, Parisul etc… Este trecut de 11 noaptea si facem autostopul… Cineva opreste… Urcam… Ne apropiem de oras (…) tot ce vedem pe geam in stanga si in dreapta sunt “Deformatii”… De la doi oameni, care se tin de mana sau se saruta, pana la prostituate, boschetari, nebuni care cersesc la margi-nea strazii, betivi, o femeie si un barbat care stau la o terasa… dar si ceea ce nu vedem, sutele de oameni care fac sex, care omoara, care isi marturisesc te iubesc sau te omor, sutele de oameni care se ascund sau se arata in acel moment (…) Fragmente de oameni, de imagini, fragmente de sentimente, de emotii, de instincte, fragmente de crime, de omoruri, fragmente de mangaieri, de respingeri, apartinand milioanelor de oameni fragmentati ce vietuiesc fragmentat, intr-o lume confuz-fragmentata….

Decadenta, putrefactie, lentoare si splendoare – iata o ecuatie de impact, care se numara printre constantele spectacolelor lui Marcel }op. Infectie si poleiala. Arta si hormoni. Autoironia e continuta.

Asa suna descrierea regizorului Marcel Top la spectacolul “Deformatii, produs de Fundatia “Ileana Mustata in colaborare cu Teatrul LUNI de la Green Hours. Proiectul e inspirat din mai multe texte “concepute, scrise si gandite “colectiv, in proza sau poezie ale unor tineri autori romani contemporani, cunoscuti ca poeti, prozatori, publicisti: Mitos Micleusanu (initiator si coordonator), Razvan Þupa, Claudiu Komartin si Adina Zorzini.
Care nu s-au apucat sa scrie oricum o “analiza poetica a realitatii contemporane, ci incercand sa trateze carentele literaturii dramatice de azi, cata vreme “dramaturgia contemporana romaneasca se afla intr-un continuu si interminabil proces de recuperare a unor modalitati pseudo-nonconformiste si stereotipe de a face teatru, bazate in principiu pe exhibarea unui derizoriu social compus din caractere picante, fortat si mediocru colorate, surprinse in situatii dramatice comune si inexpresive.
Nici un spectacol valoros fara
un statement percutant
Autorii, tineri prozatori, poeti, publicisti, critici, cu o medie de varsta de 25 de ani, stiu ca manifestul e obliga-toriu. Regizorul precizeaza: a ales textele lor, “printre alte motive, si din lipsa unei alternative reale si substantiale in scriitura dramatica contemporana romaneasca. si daca miza e polemica, impactul va fi cu atat mai mare caci “Deformatii” aduce o critica dubla (implicita si explicita) dramaturgiei si spectacolelor de export sau de import la mana a doua, concepute in genul povestilor de groaza sau al celor amuzant-penibile cu cretini din est, bazate in special pe administrarea unor asa-zise “socuri neorealiste spectatorului indulgent din Romania sau de aiurea. Aceste texte si spectacole, aparute pe filiera nouazecista a productiei de filme gen “Patul conjugal au, in fapt, foarte putin de-a face cu subiectul in mod esential si, in consecinta, cu spectatorul.
Ce se vede pe scena dupa aceste declaratii incendiare?
O jungla de oras in care lucrurile se intampla deodata, in alb si negru, in veselie si tragedie, cu toate substantele si pigmentii urbanismului. Cei mai stralucitori apartin cabaretului. Decadenta, putrefactie, lentoare si splendoare – iata o ecuatie de impact, care se numara printre constantele spectacolelor lui Marcel }op. Un barbat cu expresie morbida si perversa (Iulian Glita) danseaza frenetic si lasciv. Infectie si poleiala. Arta si hormoni. Autoironia e continuta. Transa lui naclaieste de senzualitate. Parfumul tare al miscarilor hermafrodite intinde plase halucinogene peste public. Superexcitant. Superenergetic.
In spectacolul confectionat din franturi disparate, Marcel }op reface grijuliu buclele stilistice. La sfarsit, acelasi personaj sau, mai bine spus, acelasi actor, printre putinii din Romania cu forta de convingere intr-o asemenea tipologie, isi va etala goliciunea. Din nou lasciv, din nou decadent, narcisiac, admirandu-se intr-o lume sintetica: a noastra. Nu e singura data cand regizorul rotunjeste, cu arme fine, “dezordinea de particule dramatice fara legatura, folosindu-se de repetitii care induc linii subliminale de continuitate. O joaca detasata, superioara cu cliseele. Rapelurile intre diferitele parti complet rupte ale spectacolului, care isi raspund una alteia, fac textura dramatica mult mai usor digerabila. Baietii de cartier de la inceput, hotarati sa-l filmeze cu telefonul, ca sa-l dea pe You Tube, pe barbatul care s-a aruncat de la etaj si zace cu creierii imprastiati pe caldaram, desi un fluture divin ii propu-sese schimb de soarta si cadere, vor aparea pe tot parcursul spectacolului. Isi striga de fiecare data, energetic si cu delicat cinism, refrenul “Putem trece pesteeeeee. Faptul ca la sfarsit Apocalipsa – una sintetica, derivata din visul expandat al unuia dintre baietii de cartier -, li se va arata tot lor face parte din acelasi efort regizoral de a insinua structuri acolo unde textul, colat din disparitati, nu le furnizeaza.
Asemenea mijloace subtile tin de maturizarea mijloacelor, dar nu de talent. Ceea ce tine cu adevarat de talent e atmosfera unica la Marcel }op, muzica totdeauna in stare sa injecteze energie (de data aceasta sound track-ul e semnat de Mitos Micleusan), peda-larea pe foarte multe ingrediente: muzical, temporal, cu salt in istorie inainte si inapoi, cu proiectii video, cu vis si realitate. Ca si stilurile de interpretare diferite si rezultatele pe care le stoarce samanic de la actori: Tudor Aaron Istodor, Toma Danila, Diana Cavallioti, Iulian Glita, Adina Zorzini. Da, aici nu poate fi decat talent.
Pustii de cartier sunt fermecatori si needucati: Toma Danila, cu fes de rapper, artist al dozajelor, caricaturist subtil, bate usor spre machism. Nimic prea mult – pare sa fie dezviza sa. In interpretarea celuilalt, tras usor spre pampalau de catre Tudor Aaron Istodor, cu privirea de o limpezime in care se reflecta tot, surprizele se tin lant. E rolul in care straluceste cel mai tare pana acum, care ii scoate in evidenta, cu claritate de cristal, disponibilitatile extrem de diverse. De la eternul tipat adanc, de durere, “Mama, de ce mi-ai facut asta? Ce-ai avut cu mine, mama?, pana la fragmentul cu Petruska, porcul care lasa cu limba de moarte sa i se duca poeziile la editura, intr-un fragment minutios lucrat, doldora de savoare, Tudor Aaron Istodor schimba tonurile si registrele cu o usurinta pe care nu se stie unde o tinea ascunsa pana acum. De la baiatul care isi injecteaza meticulos drogul in vena, pe muzica populara, asezat taraneste, la pustanul de cartier, indragostit si stangaci, fiecare ipostaza pare sa se muleze perfect pe calitatile lui actoricesti.
“”Deformatii” este ca o raza de laser, o forma evoluata de vedere ascutit nocturna, care ne permite sa vedem si ceea ce este pe strada si ceea ce este ascuns de ziduri, de fier si sticla, stipula regizorul Marcel }op. Baietii de cartier vor fi contrabalansati stilistic de un personaj feminin expresionist (costume, Anca Cernea), cu gesturi tari si voce puternica, in permanenta autoironie, cu peruci fanteziste si puzderie de exhibitionisme. Adina Zorzini, in aceasta aparitie, critic de arta (azi o gasiti la pagina 25), autor dramatic si actrita odata cu “Deformatii, aduce farmecul talentului neprofesionalizat: nu jongleaza cu registrul vocal, dar stie bine sa mizeze pe cel atitudinal.
Mixajul cu mii de capete primeste culoare si va-loare si prin poezia veritabila, spusa frumos, cu delicatete si feminitate infinita de Diana Cavaliotti. O actrita pur si simplu cuceritoare: sensibila, vulnerabila, cu nameti de ingenuitate, capabila, de indata ce apare pe scena, sa scufunde publicul in alte sfere.
Nu ne mai bagati cu degetul in ochi!
Obositorul deget bagat in ochi, indicand scene sociale repetitive, poate sa ramana linistit undeva la marginea artisticului – pare sa fie teza lui Marcel }op si a echipei de la “Deformatii. Pe scena apar rea-litati mai mustoase si mai gustoase (cabaretul e asumat) decat in obisnuitele piese ale tinerilor artisti de teatru. Nu s-au evaporat, insa, esentele tari din spectacolele cele mai reusite ale lui Marcel }op (unul dintre cei mai complecsi tineri regizori de la ora actuala) si magma frene-tica si voluptuoasa de extractia si parfumul putred, dar seducator al decadentei. Iata de ce experimentul “Deformatii e reusit 100%.