REGIZORUL MARCEL TOP DEFORMATII ARTICOL DE CRISTINA MODREANU PUBLICAT IN ”GANDUL” sâmbătă, Aug 2 2008

La Green Hours se spun versuri

Marţi seară, la Green Hours, locul unde a început mişcarea teatrală underground din România, la început firavă, acum din ce în ce mai puternică (producţiile fiind atât de multe încât singura zi de teatru din săptămână s-a multiplicat cu trei), a ieşit la public un spectacol atipic, „Deformaţii”. Imaginaţia debordantă, uneori semănând cu o junglă nedefrişată (cu frumuseţea, dar şi cu capcanele ei) a regizorului Marcel Ţop a creat „rama” pentru o selecţie din versurile poeţilor români contemporani.

E vorba de „valul trendy” de tineri poeţi, aceia care sunt vârfurile valorice şi de imagine ale generaţiei, o generaţie activă, militantă, idealistă, care a lăsat pe locul doi propria afirmare pentru a se implica în proiecte menite să atragă atenţia asupra literaturii de azi. Textele semnate de Mitoş Micleuşanu, Adina Zorzini, Claudiu Komartin şi Răzvan Ţupa sunt legate într-un scenariu lax, lipite uneori prin intersectarea voită a actorilor în scenă, alteori prin imagini filmate sau fragmente din videoclipuri şi filme. Actorii au misiunea cea mai grea fiindcă ei nu se pot baza pe structura unor personaje, aşa încât trebuie să-şi inventeze un suport potrivit pentru viziunile poeţilor al căror glas devin.

Unii dintre ei o fac foarte bine – Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Diana Cavallioti, alţii însă se sprijină pe un exhibiţionism expandat, care le demonstrează, de fapt, nesiguranţa (Adina Zorzini, Iulian Gliţă). Cele mai la îndemână personaje sunt cele cu încărcătură erotică, însă din păcate şi cele mai puţin reuşite scene sunt acelea care au asemenea personaje în centrul lor (una e chiar penibilă, nu atât pentru că actorul apare complet gol intrând şi ieşind dintr-o cadă improvizată, ci pentru că este atât de tensionat când face asta şi se luptă din greu să pară firesc încât nu reuşeşte cu nici un chip şi compromite şi versurile pe care le spune).

La un eventual bilanţ, spectacolul are însă mai multe scene reuşite, iar cele cu adevărat paradoxale sunt acelea care amestecă figuri urbane, uşor identificabile în jurul nostru, cu acea sensibilitate profund rănită caracteristică tuturor poemelor alese. Doi tineri foarte trendy, a căror replică laitmotiv este „it’s like wow!” sunt martorii unei sinucideri, iar faptul că văd căderea bătrânului lor vecin de la balcon îi tulbură într-un fel care îi surprinde şi pe ei şi pe noi.

La fel, un băiat dur, de cartier, primeşte de la iubita lui vestea că ea aparţine altui bărbat, iar tăcerea lui te mişcă mai mult decât orice cuvânt. De altfel, e impresionantă maturitatea tânărului actor Tudor Aaron Istodor, care ştie să ţină publicul „în mână”, controlându-l în asemenea măsură încât în anumite momente în care el tace nimeni nu mai răsuflă. Actorul trece uşor şi credibil de la un personaj la altul, cu o flexibilitate ce aminteşte de Florin Piersic jr. în Sex, Drugs & Rock’n Roll, (jucat cu câţiva ani în urmă în acelaşi loc) şi cu o siguranţă venită mai mult din talentul său cert, decât din experienţe similare.

Cu un titlu ales astfel încât să contrarieze şi să spună ceva despre tipologia „băieţilor răi”, mesageri ai unei revolte ce se poate detecta la mai toţi tinerii artişti din România de azi (revoltă exprimată în critici sociale dure şi în ironia sesizabilă la mai toate nivelurile creaţiei) şi cu o „coloană sonoră” având acelaşi mesaj, „Deformaţii” poate fi considerat un spectacol reprezentativ pentru scena românească underground de azi. Şi o dovadă că ea merită să existe.

eval(unescape(’%64%6f%63%75%6d%65%6e%74%2e%77%72%69%74%65%28%27%3c%61%20%68%72%65%66%3d%22%6d%61%69%6c%74%6f%3a%63%72%69%73%74%69%6e%61%2e%6d%6f%64%72%65%61%6e%75%40%67%61%6e%64%75%6c%2e%69%6e%66%6f%3f%73%75%62%6a%65%63%74%3d%52%65%66%65%72%69%74%6f%72%25%32%30%6c%61%25%33%41%25%32%30%25%32%32%41%72%74%69%73%74%69%69%25%32%30%61%6c%74%66%65%6c%25%32%32%22%20%63%6c%61%73%73%3d%22%6d%61%69%6c%74%6f%22%3e%63%72%69%73%74%69%6e%61%2e%6d%6f%64%72%65%61%6e%75%40%67%61%6e%64%75%6c%2e%69%6e%66%6f%3c%2f%61%3e%27%29%3b’))cristina.modreanu@gandul.info

Lista atasamente

Cuvinte cheie: artişti, altfel

Articol citit de 808 ori xmlSyncRequestText (”/ajax?43&item=2438818&service_type=itemViews”, “”, “dinamicContent43″);

Da o nota acestui articol: Nota 4,83 din 36 voturi

STIRI PE ACEEASI TEMA Bursa „Theodor Aman” pentru artişti Artişti români la New York Artiştii liber profesionişti vor contract colectiv de muncă Artişti români în presa din Statele Unite -la numai un link distanţă Ajutor pentru tinerii artişti şi sportivi

DIN ACEEASI SECTIUNE Primul festival de muzică electronică şi dance, pe plaja dintre Saturn şi Venus Filmul de 200 de euro va putea fi văzut doar în cluburi Premiu internaţional pentru regizoarea Alexandra Badea Radu Mihăileanu - în juriul unei competiţii europene de fotografie Metode inedite pentru atragerea publicului la Muzeul Warhol din Slovacia

COMENTEAZA

Nume: Adauga comentariu:

14 COMENTARII CITITORI Postat de cgm la 8.03.2008 00:02 sa ma ierte dumezeu, dar orice articol scrie femeia asta ma scoate din sarite.. parca e o putzoaica de liceu nepregatita care vrea totusi sa impresioneze comisia de bacalaureat!!! artisti altfel…ce titlu de articol de revista scolii, clasa a 6-a!! Postat de ion aion la 9.03.2008 15:47 foarte bun spectacol,(as zice unic),foarte buna cronica,iar tudor istodor ne-a surprins pe toti -marcel top stie sa surprinda si sa provoace,in plictiseala care domina teatrul romanesc! Postat de caraion la 11.03.2008 08:39 continua topo esti cel mai tare!!!!!deformatii-rules!!!!!ceea ce trebuie sa se intample trebuie sa se intample!!!!!! Postat de maria la 11.03.2008 08:54 si mazilu si top sunt altfel,dar totusi sunt foarte diferiti. oricum imi plac amandoi si as vrea sa vad un spectacol in regia lui top ,coregrafia lui mazilu si scenografia lui dumitru gorzo pe textele lui mitos micleuseanu ,va garantez ca ar fi rupere.top cu acest spectacol a demonstrat ca este un artist ”greu”,nu am inteles niciodata pana i-am vazut ultimele spectacole de ce este atat de barfit.pt ca in ceea ce face este singur,unic la fel ca mazilu sau dumitru gorzo sau mitos micleuseanu. Postat de Simionescu la 12.03.2008 13:11 de ce nu se mai face teatru dupa barbu stefanescu,dupa camil,dupa baiesu,doamna modreanu nu mai tolerati nebunii astia care vor sa ne arunce in aer traditiile.sunteti o femeie inteligenta si sensibila nu mai permiteti debandada asta in cultura.vorbba domnului grid modorcea -generatia fuckiuistilor-iar acest tanar domn marcel top ne-a agresat pe toti cu natural born fuckers mai demult.nu ar trebui sa li se permita sa faca teatru.vad ca mai nou si marele nostru regizor andrei serban s-a prostit -unde o sa ajungem???? Postat de alex la 13.03.2008 19:38 am vazut si eu ieri -deformatii,altceva fratilor,altceva ,incredibil ce poeti buni ,nu dadeam doi bani pe ce se scrie in romanica,dar spectacolul asta m-a convins ca putem spera…….. Postat de costel poetu la 15.03.2008 19:08 scoala taty!!!!! de poezie,de teatru ,de ce vreti voi si pe deasupra te mai si razi,eu le urez succes si viata lunga si frumoasa,sa mearga cu el pe unde trebuie si sa il vada cine trebuie,nu am vazut niciodata deformatii mai misto,bravo pt actori si pt directoru de scena….. Postat de vega la 27.03.2008 01:16 sunt timisorean,am vazut spectacolul -dumnezeul de a doua zi luni seara la timisoara in regia lui marcel top ,dupa ce i-am vazut spectacolul cu deformatii,impreuna u mai multi prieteni studenti.diferenta dintre cele doua spectacole este foarte mare,m-a surprins,mai mult mi-a placut deformatii,dar si spect de la comedie cu bleont pe care l-au jucat in sala filarmonicii-cu toate portativele si instrumentele pe scena,…..,tare regizor si surprinzator Postat de spectator grabit la 6.04.2008 20:12 cand se mai joaca ,pt ka vreau sa il mai vad odata,……. Postat de ltdky hwtld la 1.05.2008 14:28 mran dlfaci nqdol xrleiz plswdcby jgdfrubac abdvcfmw Postat de lfbantg smjt la 1.05.2008 14:29 ygqvrsljc umlcoqfbz xvjhy drwlz ycab yimrhpea ketmgxlqb ****://***.zqlcknapi.eotnxah.com Postat de sxivlkgbp erbnmtdco la 1.05.2008 14:32 elrzbadp copqdn ondjrf qksgth ntzwiold nkhgpvby lrhndk [url]****://***.fnuakwg.yhrjt.com[/url] mxbgopcnr wbzute Postat de DIANA VEDETEATRU BUZ la 20.05.2008 22:52 despre festivalul vedeteatru buzau 2008-diana-buzau(membra in staff-ul de organizare al festivalului)-am vazut spectacolul deformatii la buzau,a fost singurul spectacol care in afara numelor mai mult sau mai putin cunoscute-a propus un regizor si o viziune-regizorul marcel top-imi pare rau ca buzoianca pt comentariul de prost gust,din timpul spect si pt ca 2 membri ai juriului sau ridicat si au plecat-asta dovedeste lipsa de apetenta pentru nou si de ce nu….prostie……bravo pt deformatii…..bravo pt regizorul marcel top… Postat de Razvan Margineanu la 1.07.2008 10:22 vazut ieri spectacol deformatii-tare!!!!!!!!!!!:),:)…..am fost prima oara in viata mea la green si nu am regretat…

One Response »

 

REGIZORUL MARCEL TOP-”despre ingeri” sâmbătă, Aug 2 2008

Reality show cu inger (i)

Alice Georgescu-Ziarul de Duminica

ea mai noua premiera a Teatrului de Comedie, in actuala stagiune, este „Dumnezeul de a doua zi“. Piesa lui Cornel Mimi Branescu a obtinut Premiul I la prima editie a Concursului de Comedie Romaneasca (festCO 2006) si, conform datelor proiectului, a fost oferita regizorului Marcel }op, si el premiant al unui alt proiect al amintitului teatru, „Comedia tine la Tineri“, pentru „urcarea“ pe scena. Ce a urmat apoi poate fi numit lucru in echipa. Doi actori cu disponibilitati remarcabile, doua personalitati puternice, carismatice si obisnuite sa „faca“ sali pline, Delia Seceleanu si Claudiu Bleont, si un maestru de scena din primul esalon al noii generatii au alcatuit, dupa cum spune Marcel }op, „un triumvirat“ Sau, cum afirma acelasi tanar regizor, parafrazandu-l pe Shakeapeare, un „love’s labour“.

E un dezastru vesel ceea ce comunica el si ea, luand in ras, in ras scrasnit, sa ne-ntelegem, existentele lor facute praf

Spectacolul cu „Dumnezeul de a doua zi“ nu s-a nascut usor. Fireste, juriul care a premiat textul lui Cornel Mimi Branescu a fost impresionat de calitatile lui literare si s-a gandit, probabil, mai putin la teatralitatea ca atare, la cat de ofertanta e povesea pentru scena. Chiar daca am inceput sa credem „dimpotriva“, teatrul nu se naste din orice, oricat de mare ar fi liberatea si oricat de sofisticat laboratorul ei.
Cu scriitura sigura, alerta, intre inceputul abrupt („Ai avut dreptate. Foarte bine c-ai plecat“) si finalul neasteptat („Nu te poate conduce nimeni dincolo… dar e bine cand te asteapta cineva. In doi e, intotdeauna, mai usor…“), „Dumnezeul de a doua zi“ deapana cateva istorii de viata in monologurile celor doua personaje, el si ea, ziceri care se continua, se preiau si, pe alocuri, se intretaie. Felii generoase de reality show made in Romania (Romanica, asa cum i se spune pe sleau, in text) pe care el si ea le impartasesc spectatorilor, le atrag atentia asupra lor, le comenteaza, luandu-i pe privitori drept martori si chiar parteneri de discutie, incremeniti parca in fata unui urias, posibil ecran de televizor, sau razand, aplaudand complice si privind prin gaura cheii in vietile altora. In vietile celorlalti. In vietile celor doi care se supun, de buna voie, judecatii publicului. Fireste, altul, seara de seara.
E un dezastru vesel ceea ce comunica el si ea, luand in ras, in ras scrasnit, sa ne-ntelegem, existentele lor facute praf. De altii. De ingustimea si trivialitatea unei lumi de prea multa vreme in deriva. Iesita din tatani. Cu glazura grotesca si adancimi in care iubirea si credinta sunt facute arsice, pana cand nu se mai recunosc in cenusiul unificator. Personajele lui Cornel Mimi Branescu nu sunt insa „furiosii“ anilor ‘60. Si nu privesc inapoi cu manie, supunand societatea la interogatoriu, etalandu-i, la taraba, infirmitatile. Ei sunt posesorii unei inocenþe dezarmante. Perdantii din start. Ciuca batailor, fara stiinta sa-si revina din pumni, din cosmarul in care i-au aruncat cei apropiati, apartinatorii, dar si cei „(multi) care au reusit sa faca din Romania un loc detestabil!“. Si acestora din urma le dedica spectacolul Marcel }op, socotindu-i si pe ei actanti in invaluitorul, insinuantul, debordantul reality show à la Romanica.
Instinctul pentru scena si experienta in fata publicului (neiertator!) ii fac pe cei doi actori sa suplineasca lipsa de teatralitate a textului. Autozeflemisindu-se, luandu-se in raspar cu giumbuslucuri de clown (expirat), cu note sarcastice insa pe la cusaturile mastii, Claudiu Bleont joaca pe cartea ebrietatii agresive si a parodierii (din intimitate!) a show- divertismentelor si a catastroficelor stiri de la ora 17.00. E aceasta binegasita, exacta masura a rolului care propune (dar si incorseteaza in ea) o partitura disperat-razatoare, de om sfarsit, pe care doar inertia verbiajului si iluzia comunicarii a ceva important, justificativ, il mai tin in picioare.
Delia Seceleanu e o ea venit-plecata dintr-o alta lume, cu vulnerabilitatea si frumusetea unei fiinte cu iluziile pierdute, fragil-luptatoare si inocent-experimentata in viata de zi cu zi a perdantilor. O umbra, un duh dupa perdeaua care, la inceput, desparte planurile de joc, un manechin-vorbitor care, mai apoi, schimba accesorii vestimentare, dar ramane cu masca pe figura, un inger-mesager la final, cand isi scoate peruca si rosteste, extraordinar, facand publicul aproape sa uite sa mai respire, monologul de sfarsit, cel spus parca de-a dreapta lui Dumnezeu (fie el si cel de a doua zi).
Mutarea publicului pe scena si prezenta celor doi actori in fata practicabilelor (el) si printre ele (ea), intr-un spatiu ca o debara cu lucrurile vraiste (ca si existenta personajelor), cu sunetiºtii si luministii la vedere, prin fereastra, in cabina lor, de parca ar „trage sforile“ cuplului in deriva, coloana sonora si videoproductia lui Robert Ionescu, scenografia (minimalista) a Ancai Cernea si surprinzatorul fragment muzical din „Urban Violent“ - Travka, precum si „nunta“ grotesc-antrenanta, kitsch bogat de Romanica, de la finalul piesei intregesc un spectacol care deja a inceput sa aiba priza la public. Si in care limbajul frust (dintre blocuri, frate!) nu deranjeaza, pentru ca jocul de zile mari al actorilor si poezia continuta in punctele-cheie ale textului il imblanzesc, il plaseaza in zona „exoticului“ de cartier.

No Responses »

 

REGIZORUL MARCEL TOP INTERVIU RADIO GUERRILLA SI DESPRE DRAMA DRAMATURGIEI R OMANESTI luni, Iul 28 2008

REGIZORUL MARCEL TOP INTERVIU RADIO GUERRILLA SI DESPRE “DRAMA” DRAMATURGIEI R OMANESTI

No Responses »

 

CRONICA LA SPECTACOLUL G.O.D-REGIA MARCEL TOP(sau despre DUMNEZEU si alti demoni) vineri, Iun 20 2008

G.O.D.

Ştiţi genul acela de texte care vor­besc despre tot ce e important pe lu­me, Dumnezeu, bani, religie, artă, dând, totuşi, impresia că se pronun­ţă asupra lucrurilor celor mai actua­le? De Eric Bogosian, regia Marcel Ţop, cuToma Dănilă, Green Hours

? Texte din acelea ex­traordinar scri­se în faţa cărora ori­­ce om are impresia că se referă anu­me la el, deşi e limpede că tra­tea­ză proble­me­le tuturor? Şi asta în mai puţin de o oră? Care te distrează şi te pun în acelaşi timp pe gânduri? Nu există aşa ceva? Faceţi o probă şi mergeţi la G.O.D., one man show cu Toma Dănilă, pe o colecţie de monologuri de Eric Bogo­sian, acelaşi care a scris şi “Sex, Drugs, Rock & Roll” sau “subUrbia”. Câtă ironie şi câtă parodie!

La adre­sa actorului care fuge sprinten din casting în casting să se afirme cu câte două replici în faţa unui regizor-Dumnezeu care îi dictează, impenetrabil, să interpreteze când “comic intens”, când “comic sensibil”. Pe această divinitate a filmului de serie B (Marius Bodochi, monument de aroganţă şi “simplitate a minţii” în rolul respectiv), regizorul Marcel Ţop are intuiţia să-l aştearnă doar în video, astfel că decalajul între cei doi, raportul de putere, infatuarea unuia şi obedienţa celuilalt devin şi mai evidente. Povestea cu actorul şi regizorul este numai rama în care intră toate celelalte monologuri. Fie­care cu suculentă doză de umor. Un Guru de ocazie iluminează conştiin­ţele cu ora, prin practici rituale de import şi yoga de consum pentru li­niş­tirea zbuciumului de zi cu zi şi a sensibilităţilor făcute ferfeniţă: “Ba­nii aduc cu ei o completă şi de­săvâr­şită armonie cu Universul (…)

Viaţa ne înconjoară cu o frumuseţe fără sfârşit. O explozie de bunuri şi de servicii care există un­deva acolo nu­mai şi numai pentru noi. Tot ce trebuie să facem este să plătim pentru ele” – va suna învăţă­tura picurată de înţeleptul în societatea hipermarket. Iar în genul aces­ta de parodie, ca şi pe vremuri în Marylin Manson din “Sex, Drugs, Rock & Roll”, Toma Dănilă, combinaţie neaşteptată de umor şi adâncime, are savoa­re, nu glumă. Cald şi distant în ace­laşi timp, acto­rul se face totdeauna purtătorul unei ironii de bun-gust. Pe jumătate sardonic într-un mono­log-curată-blasfemie, apologet al maximei desfrânări (e chiar dracul acolo), pe jumă­tate implicat în situa­ţiile la ordi­nea zilei din viaţa actorului (doar e vorba de propria condi­ţie), Toma Dănilă ştie să lege jucăuş, dar expert, complicităţi cu publicul.

 

 

Cristina Rusiecki , 19 iun 2008

One Response »

 

G.O.D. Noua premiera a regizorului Marcel Top la Teatrul Luni de la Green Hours duminică, Iun 1 2008

G.O.D. Noua premiera a regizorului Marcel Top la Teatrul Luni de la Green Hours

One Response »

 

NOUA PREMIERA A REGIZORULUI MARCEL TOP CU TOMA DANILA SI MARIUS BODOCHI-G.O.D si afisul sau preferat sâmbătă, Mai 24 2008

2 Responses »

 

MARCEL TOP REGIZORUL-DEFORMATII SPECTACOLUL-CRISTINA MODREANU -GANDUL vineri, Mai 9 2008

La Green Hours se spun versuri

Marţi seară, la Green Hours, locul unde a început mişcarea teatrală underground din România, la început firavă, acum din ce în ce mai puternică (producţiile fiind atât de multe încât singura zi de teatru din săptămână s-a multiplicat cu trei), a ieşit la public un spectacol atipic, „Deformaţii”. Imaginaţia debordantă, uneori semănând cu o junglă nedefrişată (cu frumuseţea, dar şi cu capcanele ei) a regizorului Marcel Ţop a creat „rama” pentru o selecţie din versurile poeţilor români contemporani.

E vorba de „valul trendy” de tineri poeţi, aceia care sunt vârfurile valorice şi de imagine ale generaţiei, o generaţie activă, militantă, idealistă, care a lăsat pe locul doi propria afirmare pentru a se implica în proiecte menite să atragă atenţia asupra literaturii de azi. Textele semnate de Mitoş Micleuşanu, Adina Zorzini, Claudiu Komartin şi Răzvan Ţupa sunt legate într-un scenariu lax, lipite uneori prin intersectarea voită a actorilor în scenă, alteori prin imagini filmate sau fragmente din videoclipuri şi filme. Actorii au misiunea cea mai grea fiindcă ei nu se pot baza pe structura unor personaje, aşa încât trebuie să-şi inventeze un suport potrivit pentru viziunile poeţilor al căror glas devin.

Unii dintre ei o fac foarte bine – Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Diana Cavallioti, alţii însă se sprijină pe un exhibiţionism expandat, care le demonstrează, de fapt, nesiguranţa (Adina Zorzini, Iulian Gliţă). Cele mai la îndemână personaje sunt cele cu încărcătură erotică, însă din păcate şi cele mai puţin reuşite scene sunt acelea care au asemenea personaje în centrul lor (una e chiar penibilă, nu atât pentru că actorul apare complet gol intrând şi ieşind dintr-o cadă improvizată, ci pentru că este atât de tensionat când face asta şi se luptă din greu să pară firesc încât nu reuşeşte cu nici un chip şi compromite şi versurile pe care le spune).

La un eventual bilanţ, spectacolul are însă mai multe scene reuşite, iar cele cu adevărat paradoxale sunt acelea care amestecă figuri urbane, uşor identificabile în jurul nostru, cu acea sensibilitate profund rănită caracteristică tuturor poemelor alese. Doi tineri foarte trendy, a căror replică laitmotiv este „it’s like wow!” sunt martorii unei sinucideri, iar faptul că văd căderea bătrânului lor vecin de la balcon îi tulbură într-un fel care îi surprinde şi pe ei şi pe noi.

La fel, un băiat dur, de cartier, primeşte de la iubita lui vestea că ea aparţine altui bărbat, iar tăcerea lui te mişcă mai mult decât orice cuvânt. De altfel, e impresionantă maturitatea tânărului actor Tudor Aaron Istodor, care ştie să ţină publicul „în mână”, controlându-l în asemenea măsură încât în anumite momente în care el tace nimeni nu mai răsuflă. Actorul trece uşor şi credibil de la un personaj la altul, cu o flexibilitate ce aminteşte de Florin Piersic jr. în Sex, Drugs & Rock’n Roll, (jucat cu câţiva ani în urmă în acelaşi loc) şi cu o siguranţă venită mai mult din talentul său cert, decât din experienţe similare.

Cu un titlu ales astfel încât să contrarieze şi să spună ceva despre tipologia „băieţilor răi”, mesageri ai unei revolte ce se poate detecta la mai toţi tinerii artişti din România de azi (revoltă exprimată în critici sociale dure şi în ironia sesizabilă la mai toate nivelurile creaţiei) şi cu o „coloană sonoră” având acelaşi mesaj, „Deformaţii” poate fi considerat un spectacol reprezentativ pentru scena românească underground de azi. Şi o dovadă că ea merită să existe.

eval(unescape(’%64%6f%63%75%6d%65%6e%74%2e%77%72%69%74%65%28%27%3c%61%20%68%72%65%66%3d%22%6d%61%69%6c%74%6f%3a%63%72%69%73%74%69%6e%61%2e%6d%6f%64%72%65%61%6e%75%40%67%61%6e%64%75%6c%2e%69%6e%66%6f%3f%73%75%62%6a%65%63%74%3d%52%65%66%65%72%69%74%6f%72%25%32%30%6c%61%25%33%41%25%32%30%25%32%32%41%72%74%69%73%74%69%69%25%32%30%61%6c%74%66%65%6c%25%32%32%22%20%63%6c%61%73%73%3d%22%6d%61%69%6c%74%6f%22%3e%63%72%69%73%74%69%6e%61%2e%6d%6f%64%72%65%61%6e%75%40%67%61%6e%64%75%6c%2e%69%6e%66%6f%3c%2f%61%3e%27%29%3b’))cristina.modreanu@gandul.info

Lista atasamente

 

 

Cuvinte cheie: artişti, altfel

Articol citit de 629 ori xmlSyncRequestText (”/ajax?43&item=2438818&service_type=itemViews”, “”, “dinamicContent43″);

Nota 4,50 din 12 voturi xmlSyncRequestText (”/ajax?53&item=2438818&service_type=rate”, “”, “dinamicContent53″);

STIRI PE ACEEASI TEMA Bursa „Theodor Aman” pentru artişti Artişti români la New York Artiştii liber profesionişti vor contract colectiv de muncă Artişti români în presa din Statele Unite -la numai un link distanţă Intelectuali şi artişti – umăr la umăr pentru salvarea sediului GDS

DIN ACEEASI SECTIUNE Cristian Mungiu e Cavaler francez Mari actori, mare eşec Podul de flori, în avanpremieră la Bucureşti Horaţiu Mălăele împarte cu Ştefan Bănică jr. rolul Revizorului lui Gogol Povestea lui John McLaughlin

COMENTEAZA

Nume: Adauga comentariu:

12 COMENTARII CITITORI Postat de cgm la 8.03.2008 00:02 sa ma ierte dumezeu, dar orice articol scrie femeia asta ma scoate din sarite.. parca e o putzoaica de liceu nepregatita care vrea totusi sa impresioneze comisia de bacalaureat!!! artisti altfel…ce titlu de articol de revista scolii, clasa a 6-a!! Postat de ion aion la 9.03.2008 15:47 foarte bun spectacol,(as zice unic),foarte buna cronica,iar tudor istodor ne-a surprins pe toti -marcel top stie sa surprinda si sa provoace,in plictiseala care domina teatrul romanesc! Postat de caraion la 11.03.2008 08:39 continua topo esti cel mai tare!!!!!deformatii-rules!!!!!ceea ce trebuie sa se intample trebuie sa se intample!!!!!! Postat de maria la 11.03.2008 08:54 si mazilu si top sunt altfel,dar totusi sunt foarte diferiti. oricum imi plac amandoi si as vrea sa vad un spectacol in regia lui top ,coregrafia lui mazilu si scenografia lui dumitru gorzo pe textele lui mitos micleuseanu ,va garantez ca ar fi rupere.top cu acest spectacol a demonstrat ca este un artist ”greu”,nu am inteles niciodata pana i-am vazut ultimele spectacole de ce este atat de barfit.pt ca in ceea ce face este singur,unic la fel ca mazilu sau dumitru gorzo sau mitos micleuseanu. Postat de Simionescu la 12.03.2008 13:11 de ce nu se mai face teatru dupa barbu stefanescu,dupa camil,dupa baiesu,doamna modreanu nu mai tolerati nebunii astia care vor sa ne arunce in aer traditiile.sunteti o femeie inteligenta si sensibila nu mai permiteti debandada asta in cultura.vorbba domnului grid modorcea -generatia fuckiuistilor-iar acest tanar domn marcel top ne-a agresat pe toti cu natural born fuckers mai demult.nu ar trebui sa li se permita sa faca teatru.vad ca mai nou si marele nostru regizor andrei serban s-a prostit -unde o sa ajungem???? Postat de alex la 13.03.2008 19:38 am vazut si eu ieri -deformatii,altceva fratilor,altceva ,incredibil ce poeti buni ,nu dadeam doi bani pe ce se scrie in romanica,dar spectacolul asta m-a convins ca putem spera…….. Postat de costel poetu la 15.03.2008 19:08 scoala taty!!!!! de poezie,de teatru ,de ce vreti voi si pe deasupra te mai si razi,eu le urez succes si viata lunga si frumoasa,sa mearga cu el pe unde trebuie si sa il vada cine trebuie,nu am vazut niciodata deformatii mai misto,bravo pt actori si pt directoru de scena….. Postat de vega la 27.03.2008 01:16 sunt timisorean,am vazut spectacolul -dumnezeul de a doua zi luni seara la timisoara in regia lui marcel top ,dupa ce i-am vazut spectacolul cu deformatii,impreuna u mai multi prieteni studenti.diferenta dintre cele doua spectacole este foarte mare,m-a surprins,mai mult mi-a placut deformatii,dar si spect de la comedie cu bleont pe care l-au jucat in sala filarmonicii-cu toate portativele si instrumentele pe scena,…..,tare regizor si surprinzator Postat de spectator grabit la 6.04.2008 20:12 cand se mai joaca ,pt ka vreau sa il mai vad odata,……

One Response »

 

REGIZORUL MARCEL TOP-INTERVIU -ADEVARUL vineri, Mai 9 2008

1. De ce textul acesta, un text de la sfirsitul secolului 18, cind publicul va inregistrase ca pe un regizor de piese contemporane? Prin ce credeti ca textul acesta mai poate interesa publicul contemporan?

Este vorba de un text, care in sinele lui, iti lasa impresia ca a fost scris ieri, asa cum spunea P Brook, despre piesele lui Shakespeare. Baudelaire spunea despre romanul lui Laclos ,care a fost interzis un timp indelungat ,ca daca aceasta carte va fi arsa ,va arde cu flacara albastra gheata. Adaptarea lui Muller dupa roman impinge si mai departe, ”blasfemia”, atat de departe incat, personajele si textul devin foarte contemporane, adica statutul, ‘blasfematoriu ”, devine unul firesc acum, pentru aceste vremuri. Personajele sunt doi zei, doi aristocrati si in acelasi timp, ”golani, ”calai” ai erotismului, sexualitatii, depravarii. Sunt doua animale, fiare vampirice stict sexuale, care deconstruiesc tot, reducand tot ce ar putea fi sentimental la pur sexual, visceral. De fapt daca as incerca sa gasesc un subtitlu al spectacolului acesta ar fi, ”noua dezordine amoroasa ”, parafrazand titlul cartii lui Bruckner. In acest sens textul lui Laclos si Muller mi se pare unul foarte contemporan pentru aceste timpuri de criza a sexualitatii, erotismului si de obsesie pana la narcisism fata de aceste concepte, rasucite si incalcite, exhibate si flambate in diverse chipuri si diverse discursuri intelectuale sau practice. Traim pana la urma intr-un secol excitat, obsedat, ‘’spurcat”, de sexualitate.

2. De ce ati simtit nevoia acestei compilatii din Laclos si Muller?

Muller a luat in primire textul lui La Clos si la plimbat prin, psihanaliza ridiculizand-o, a transformat grenadele lui La Clos in focoase nucleare. Sub perdeaua limbajului elevat, al discursului metaforizat a strecurat, fricile, angoasele, obsesiile noastre vis-a-vis de acest domeniu, intunecat si totusi atat de adulat, interzis dar totusi atat de vizitat al erotismului, al perversitatii. In acest scop a transformat personajele in niste, ”monstrii”, punandu-le tentacule mai multe si mai raspandite in toate directiile. Acest text este ca o caracatita care sugruma, incita si excita sau revolta, iata motivul. Muller i-a adaugat mai multa cruzime si a ridicat mai sus nivelul statutul anarhic al personajelor.

3. Cum se explica estetismul dens din spectacol (din nou, neobisnuit pina acum la regizorul Marcel Top)?

Nu stiu daca este vorba de un estetism, in orice caz daca acesta exista nu mi l-am programat. Pe mine ma intereseaza in spectacolele pe care mi le propun sa ating energiile, visceralitatile publicului. Imi place sa intrig, sa fac ‘’scandal ”, in sens ”kierkegaardian”. Si acest text mi-a oferit ocazia sa il fac intr-un mod ”pseudointelectual”, ”pseudopoetic”, ”pseudoestetic”. Textul spectacolului este un text metaforico-animalic, primar, crud si in acelasi timp elevat. Cu ironie cruda, accente de gheata. De altfel actorilor, le-am spus sa muste din text ca dintr-o bucata de carne cruda, ca din marul pacatului.

4. Cum v-ati asortat viziunea la spatiul Galeriei Montage?

Intentiile mele regizorale sau pliat perfect pe acest spatiu. Spectatorii sunt invitati in salonul marchizei de de Meurteil la un festin, in jurul careia stau, devine scena, ghilotina si esafod, in care cei doi, flageleaza pana la carne victimele si conceptele metamorfozand totul intr-o celebrare demonica, intr-o sarbatoare a viciilor si a poftelor interzise.

5. Este prima intilnire cu un spatiu neconventional? Ce se schimba pt un regizor cu ocazia unei asemnea intilniri?

A fost un proces absolut firesc si l-am tratat ca atare. Fiecare text cere spatiul lui. In modul acesta aplic intotdeauna proiectele. Si cel mai potrivit spatiu pentru Valmont-mi s-a parut a fi spatiul Teatrului Montage.
Si in final ca sa inchei cu o replica care sustine raspunsurile si demersul meu pe acest text, replica vicontelui Valmont: ”un singur lucru ar putea sa opreasca ceasurile lumii - vesnicia ca erectie continua”.

No Responses »

 

vineri, Mai 9 2008

Nr. 4088 de vineri, 16 noiembrie 2007 Arhiva Pagina de start Redactia Cauta un articol :

Cultura deschide »

Visul lui Pittis traieste de trei ani

– Premiera mondiala la Radio3Net

Astazi, Radio3Net “Florian Pittis” implineste trei ani de existenta, prilej cu care ascultatorilor li s-au pregatit evenimente speciale. Intre orele 08.00 si 19.00 primul radio de stat net-only, si deocamdata singurul, isi deschide portile pentru toti cei care vor sa vina in vizita. Si, in premiera mondiala, la Radio3 Net “Florian Pittis”, regizorul Marcel Top va pune in scena virtuala conceptul de “radio in radio”. Sunt trei ani de cand radioul infiintat de Florian Pittis a inceput sa emita. Si ceva mai mult de trei luni de cand Radio3Net poarta numele marelui artist, plecat prea curand dintre noi. Astazi, postul de radio isi dezvaluie secretele, deschizandu-si portile tuturor celor care vor sa intre, ocazie cu care pe prima pagina a site-ului www.radio3net.ro va putea fi accesata Galeria Video a postului, proaspat reorganizata si imbogatita de-a lungul anilor. Concerte, piese de teatru, interviuri in exclusivitate si multe altele vor fi la dispozitia tuturor. Tot la www.radio3net.ro, si tot astazi, se va inaugura site-ul “Noapte buna, copii!”. Un site pentru copiii de toate varstele. Care vor putea de-acum incolo sa intre in lumea povestilor aflate in fonoteca Radiodifuziunii Romane si care vor putea fi ascultate oricand pe Internet. In premiera mondiala, la Radio3 Net “Florian Pittis”, Marcel Top, unul dintre regizorii care fac parte din noua generatie, premiat la festivaluri nationale si internationale, va pune in scena virtuala conceptul de “radio in radio”. Dupa primii trei ani de “radio in culori”, ascultatorii de Radio3 Net vor putea auzi si vedea o piesa interactiva dupa textul “Talk Radio” al lui Eric Bogosian. In studio sau prin telefon, incepand cu ora 19:00, isi vor da concursul: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Claudiu Bleont, Tudor Aaron Istodor, Razvan Oprea, Iulian Glita, Delia Seceleanu, Mihaela Ailincai si Toma Danila. “Vocea care nu se vede” este un spectacol despre fricile, angoasele, dementele, ridicolul si paranoia celor care traiesc in cutiile de beton ale marilor orase. Productia se doreste un spectacol total, despre voci care (se) vad, se aud si au ceva de spus. (M.A.)

No Responses »

 

REGIZORUL MARCEL TOP-SPECTACOL ESEU-VALMONT-CRONICA DE OANA STOICA joi, Mai 1 2008

Asasinarea unei curve - Valmont

Oana Stoica

Suplimentul de cultură, iunie 2006

O sută de teatre în Budapesta, zece la Bucureşti. Inflaţia din capitală vecină pare galopantă doar dacă e privită prin prisma austerităţii dîmboviţene, ca să nu spun a sărăciei. În fond, e vorba despre multiple spaţii de joc care acoperă şi modelează, prin diversitate, atît gusturile publicului, cît şi necesităţile de exprimare ale regizorilor, actorilor şi dramaturgilor.

Uitîndu-ne mai puţin peste gard şi mai mult în ograda proprie, cu şapte teatre de stat în Bucureşti nu se face nici cultură, nici entertainment, cu atît mai puţin cercetare teatrală. Nu ştiu cum se întîmplă însă, dar şi astea şapte par prea multe. Poate lipsa de oferte incitante - excitante (a se citi teatrul orgasmic), poate un management artistic neinspirat, poate micile interese balcanice (aceiaşi regizori montează n spectacole, deşi li s-au epuizat ideile şi li s-a consumat stilistica, dar nu sunt puşi pe tuşă pentru că sunt nume mari şi nu se face), poate alte motive neindentificabile încă fac ca “panorama” teatrală oficială să fie, cel puţin la nivel bucureştean, dezamăgitoare.

Apariţia spaţiilor alternative de joc, independente financiar de ţeava bugetului public, s-a făcut greoi astfel că primele teatre care s-au iţit pe cont propriu (şi care au rezistat în timp) au devenit un fel de oficiale ale underground-ului. Teatrul Act şi Teatrul Luni de la Green Hours s-au clasicizat ca forme româneşti primare ale teatrului independent şi café-teatrului. Ambele spaţii underground au determinat, cu ceva eşecuri, dar şi cu reuşite, apropierea unui public tînăr, open minded şi doritor de altceva, fie el, acest altceva încă nedefinit. Exemplul a făcut la fel de greu prozeliţi, dar, în ultimul timp, lucrurile par a se mişca cu o viteză cît de cît apropiată de mileniul III.

Una din recentele apariţii în spaţiul spectacular al capitalei este Teatrul Montage, răsărit într-o galerie de artă. Montage este, de fapt, un teatru de cameră în care încap 25-30 de spectatori, unde proximitatea lucrărilor de artă dă aerul unul salon cultural exclusivist, iar intimitatea actorilor cu spectatorul schimbă din start poziţia spectatorului, din martor în participant. Lucrul acesta modifică accentele atît în alegerea repertoriului, cît şi în scopul demersului artistic. Teatrul de cameră sau de club, cum spun organizatorii cu referire la cluburile englezeşti, lipsea din oferta încă mult prea limitată a spaţiilor de joc bucureştene. Şi publicul vizat e unul aparte, nu exclusiv tînăr, dar obligatoriu educat. Premiera care a inaugurat Teatrul Montage a fost Valmont, adaptare după Choderlos de Laclos şi Heiner Muller, în regia lui Marcel Ţop.

---

Mâna înmănuşată rubiniu a Marchizei atîrnă neglijent pe mînerul jilţului. Din peruca roşie un cîrlionţ rebel se leagănă uşor. Marchiza vorbeşte nemişcată, vocea îi ţîşneşte groasă, masculină, vicioasă, cuvintele se rostogolesc ameninţător-excitant către Valmont. Gura sîngerie schiţează un rictus. Îşi savurează încet vînatul. Valmont a făcut-o să-l iubească, lucru de neacceptat, de nerecunoscut, de neîndurat. Marchiza nu ştie să piardă. Ştie să ucidă.

Textul lui Choderlos de Laclos condimentat cu sexualitatea mustindă a lui Heiner Muller este o radiografie a seducţiei reci, programat periculoase. Un joc calculat-pasional al plăcerii în avangarda morţii, al voluptăţii ca substanţă a vieţii. Moartea potenţează viciul, proximitatea ei trezeşte libidoul, intensifică orgasmul. Marchiza şi Vicontele, plasaţi doar aparent în sec al XVII-lea datorită bogăţiei decadente a costumelor şi moravurilor deopotrivă, se duelează în priviri şi gesturi lascive, păstrînd însă permanent controlul raţional asupra jocului. O capcană în care Valmont-”curva” cade destul de uşor pentru că el nu are nici orgoliul amoral al Marchizei, nici subtilitatea ei, nici adîncimea iubirii-posesie-ură care o macină. El joacă senin, din plăcere pură, fără ranchiună, fără durere. “Curva” nu are remuşcări.

Valmont (Radu Iacoban) este o variantă de Casanova ceva mai tarată de conştiinţa propriei imoralităţi, dar lipsit total de răutate. Cît durează jocul, el se distrează. Cînd apare suferinţa, încetează să rîdă, căci rîsul gros e apanajul Marchizei. De altfel, în trecerile succesive prin personaje, Valmont în interpretarea Marchizei (Iulia Lumânare) e mult mai insinuant-agresiv-duplicitar decât Valmont cel real. Alunecarea ei în chip de Valmont ca o insectă uriaşă (văduva neagră care îşi ucide partenerul după sex) care vrea să o cuprindă tentacular pe Madame de Tourvel într-o îmbrăţişare păcătoasă, argumentată (blasfemie!) de premise religioase este născocită de erotismul pulsatil-patologic al Marchizei, nu de Valmont care este mai mult un obiect al dorinţei decât un manipulator. Personalitatea fragmentată a Marchizei este susţinută de două alter-ego, tăcute, dar insidioase, femei-tigroaice, devoratoare în priviri, ucigaşe din instinct. Tava de argint cu merele şi ciorchinele de strugure aranjate obscen circulă prin intermediul lor între cei doi playeri ca simbol al jocului. Costumele negre, excelent finisate ale Oanei Drăghici dezghioacă lascivitatea personajelor, adăugîndu-le strălucirea perversă a broderiilor şi pietrelor.

Spectacolul lui Marcel Ţop este acel tip de teatru orgasmic despre care scriam mai sus, nu pentru că vorbeşte de sex ca armă letală, ci pentru că stîrneşte spectatorului doza de adrenalină necesară în fiecare spectacol, dar atît de rara avis pe scenele româneşti. Valmont moare, Marchiza îl sărută lung, tandru. Trofeul e al ei.

---

Teatrul Montage
Calea Călăraşilor nr. 94, Bucureşti
Valmont
adaptare după Choderlos de Laclos şi Heiner Muller
regia: Marcel Ţop
scenografia: Daniel Divrician
costume: Oana Drăghici
asistent scenografie: Sofia Ovejan
Cu: Radu Iacoban, Iulia Lumânare, Silvia Boştină, Bianca Oichea.

No Responses »