REGIZOR MATCEL TOP-CLIP TRAVKA vineri, Mar 28 2008 

http://www.youtube.com/watch?v=gfBA5CQkDYU&feature=related

YouTube clip: Directed By Marcel Top Clip Travka

MARCEL TOP REGIA-DUMNEZEUL DE A DOUA ZI-ILEANA LUCACIU-ROMANIA LIBERA miercuri, Mar 26 2008 

http://www.romanialibera.ro/a120972/premiantii-la-rampa.htmlhttp://www.romanialibera.ro/a120972/

Ileana Lucaciu
Miercuri, 26 Martie 2008
Consecvent proiectelor sale de a sustine dramaturgia autohtona, si pe tinerii actori si regizori, Teatrul de Comedie propune un spectacol al premiantilor. “Dumnezeul de a doua zi” este piesa lui Cornel Mimi Branescu, castigatoare a marelui premiu in 2006 la “festCo”, sectiunea “Concursul de comedie romaneasca”, iar regizorul Marcel Top, in acelasi an, s-a remarcat in cadrul proiectului “Comedia tine la TINEri” cu “Edmond”, care a obtinut premiul pentru cel mai bun spectacol. Cei doi se

intalnesc acum pentru un spectacol incadrat repertoriului stabil al Teatrului de Comedie.
In urma cu trei stagiuni descopeream la Teatrul “Nottara” un dramaturg, pe actorul Cornel Mimi Branescu, “Bigudiuri” fiind piesa care il lansa ca scriitor original, bun cunoscator al regulilor dramaturgiei. Il regasim acum la Teatrul de Comedie, cu “Dumnezeul de a doua zi”, piesa premiata, o tragi-comedie care foloseste motivat limbajul generatiei “cool”, fiindu-i dedicata. Este o piesa in doua personaje, El si Ea, doi tineri victime ale realitatii noastre “detestabile” care le spulbera idealurile. si prin aceasta piesa, Cornel Mimi Branescu isi consolideaza originalitatea scrierilor sale. El si Ea sunt personaje infrante de o societate mizera, care nu intra in relatie scenica, fiecare povestindu-si doar colorat ca limbaj, in lungi monologuri, istoria nefericita a existentei personale.

S-au cunoscut intamplator, s-au indragostit, dar iubirea lor intr-un apartament de bloc ceausist a fost sufocata de o alta “iubire de batranete” intre mama ei si tatal lui. Parintii au navalit peste ei, generatiile s-au confruntat, iar ea a trecut in nefiinta. Nunta visata de ea se petrece pe alt taram, dar si acolo “ingerii” participanti la eveniment sunt ingeri de mahala. Textul, pe langa cinismul la adresa societatii, lumii in care traim, are strecurata si o poezie sensibila, scrierea trece usor de la realitate spre fantastic. “Dumnezeul de a doua zi” propune un gen  original, “teatru poveste”, care ridica probleme dificile interpretarii sale. Dramaturgul a avut sansa intalnirii cu o echipa de interpreti, ce ii ilustreaza subtil, emotionant sensurile scrierii.
Regizorul Marcel Top ajutat inspirat de scenografa Anca Cernea a redimensionat spatiul neconventional al salii Studio. Viziunea regizorala are coerenta, descifreaza teatral tensionant fiecare monolog, hazul de necaz fiind nota dominanta. De la bun inceput, discret se sugereaza printr-un val ce desparte doua spatii de joc, ca sunt in lumi diferite cei doi tineri. Dornic sa impresioneze prin vizualizare, regizorul, e drept, a incarcat fortat cu proiectii prea lungi prima scena, cat si finalul prin insistenta pe manifestarile ingerilor nuntasi. Cu atentie, regizorul Marcel Top i-a indrumat insa, pe cei doi actori de exceptie pentru a infaptui o fina radiografiere a unei realitati aflata in suferinta instabilitatii sociale. Delia Seceleanu este de nerecunoscut in aceasta partitura complexa, dezvoltata pe muchia de cutit dintre tragic si comic. Cu un look schimbat, fermecator, actrita devine femeia resemnata,
care si-a gasit dragostea, dar bucuria a fost de scurta durata, pentru ca mizeria celor din jur i-a furat fericirea. Nuantele, expresiile, trairile interioare, lacrima si rasul, se imbina in interpretarea cu adevarat stralucita a acestei tinere actrite. Delia Seceleanu investeste mult suflet si sensibilitate in acest personaj nefericit dar increzator in dragoste, al carui destin pare rupt din cenusia noastra actualitate. Actrita sustine, prin acest rol lucrat migalos, cu atentie la accentele comice si cele dramatice, un examen reusit de maturitate artistica, mai ales ca il are drept partener pe Claudiu Bleont, actor cu o bogata experienta. In rolul barbatului revoltat pe mizeria vietii, intalnim un alt Claudiu Bleont. Actorul iese din nota interpretarii cunoscute in evolutia sa, se adapteaza spatiului neconventional si sustine o relatie interactiva cu spectatorii, intensa. Povesteste cu sensibilitate, dar si manie dramele, uneori aparent comice, prin care a trecut barbatul in cautarea fericirii greu de gasit astazi. Personajul sau este construit cu forta dramatica, uneori prea exploziva verbal pentru un spatiu de joc restrans, dar credibil prin firescul expresiilor abordate.
“Dumnezeul de a doua zi” este un spectacol reusit, ce merita a fi vizionat pentru ca vorbeste despre noi cei de astazi, despre tinerii ce se lupta cu disperare sa infranga mentalitatile unei realitati macinate de neimpliniri. Spectacolul sustine proiectul Teatrului de Comedie de stimulare a dramaturgiei noastre. In conformitate cu acelasi proiect, a avut loc, recent, si premiera “Clinica” de Adrian Lustig, un spectacol insa, discutabil pe care il vom comenta intr-unul din numerele viitoare ale suplimentului.

ileana.lucaciu@romanialibera.ro
premiantii-la-rampa.html

MARCEL TOP’S SHAMANIC EDMOND D’APRES DAVID MAMET duminică, Mar 23 2008 

 

Cultura

 

deschide >>Teatru

 

Dumnezeul New York-ului orb

Nu traim cu adevarat mai mult de doua minute pe zi. Si atunci, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama. Haotic si bezmetic, ca si cum am fi teleghidati. Restul nu e decat o alunecare in gol. O infasurare sufocanta in plasa normelor aberante. Care e legatura atat de fragila dintre ceea ce ni se intampla si ceea ce este scris sa ni se intample, dintre cauza necunoscuta si efectul adesea inexplicabil? Ce ne determina sa facem ceva si cine detine misterul lucrurilor care ne raman ascunse?

 

David Mamet, unul dintre cei mai tradusi si jucati dramaturgi americani contemporani, jongleaza aproape in fiecare dintre piesele sale („American Buffalo“, regizata de Marcel Top la Teatrul LUNI de la Green Hours, „Duck Variations“ etc.) cu terenul minat al aparentelor, cu ceea ce personajele par ca tin sub control. Dialogurile laconice sunt de o concentrare uluitoare, iar monologurile sunt runde de intrebari care lasa intentionat raspunsul in aer. Tensiunea vine din detalii nesemnificative, dintr-un obisnuit aproape stereotip. Mamet ajunge la adevarurile general valabile prin defrisarea banalului. Spectacolul „Edmond“ face parte din prima faza a proiectului „Comedia tine la TINeri“, care a debutat in septembrie.

 

Te trezesti intr-o zi si realizezi ca tot ce ai trait e un bulgare de nisip. Ca e fara sens si derizoriu. O parasesti pe cea langa care ai stat pentru ca nu mai simti nici o atractie. Tot ce imparti cu ea e confortul fals al normalitatii. Vidul sigurantei in doi. Obisnuinta torturanta, tacamul conventiei la capac. Si dintr-odata incepi sa traiesti. „Edmond“ e spectacolul unui inceput initiatic. Al nesigurantei si degringoladei, al unei alte/ noi vieti si deopotriva al credintei. Al intrebarilor esentiale care-ti rastoarna radical toate deprinderile anchilozante. Nimic pe lume nu e fara rost. Trebuie doar sa stii sa-ti asumi tot ce-ti este dat. In asta sta filozofia concreta a spectacolului. Edmond e un om de afaceri de 37 de ani, insipid si plictisit la inceput, cu o viata terna, care se hotaraste sa plece de acasa si e scurtcircuitat de un lant de intamplari limita. Il modifica fundamental si il provoaca sa nu mai tina cont de nici o regula. Sa intre intr-un fel pe sina realitatii brutale, in care alba-neagra e trucul perfect al sortii care-i joaca feste. Convietuirea cu tot ce e impus e o cursa cu obstacole. Edmond cauta experiente sexuale inedite in cluburi obscure, admira nevinovat palaria unei femei care il acuza de tentativa de viol, omoara o fata din greseala, este jefuit si batut, inchis si violat (scena de o intensitate cutremuratoare). E un extraterestru intr-un New York halucinant. Un copil care se maturizeaza dupa ce e traumatizat. Il insoteste in noaptea iadului urban, in agonia ritualului violente, un preot-ghid orb, un Tiresias modern, dilematic si protector.

 

Radu Iacoban (Edmond) se pliaza excelent pe apatia si revolta personajului, pe uluirea, inocenta, frica, relaxarea si neputinta lui. Pe brusca lui trezire la viata, care ii schimba total stilul de joc. De altfel, fiecare actor joaca exact in cheia textului si a propunerii regizorale. Natural, dezinvolt, „stradal“ la modul cel mai firesc cu putinta. Spectacolul, cu o structura filmica, are umor si emotie puternica. Merita sa intre in repertoriul Teatrului de Comedie.

 Mihaela Michailov 

 

MARCEL TOP’S VALMONT EXORCISME THEATRALE APRES MULLER ET LACLOS duminică, Mar 23 2008 

Bucureştiul are un nou teatru
de Cristina Rusiecki (203 afisari, 2006-07-01)
<!–Micsoreaza fontMareste font–>ImprimaTrimite MailComenteaza

Semn bun! În Bucureşti s-a deschis un nou teatru: Montage - adăpostit de galeria cu acelaşi nume de pe Strada Călăraşi nr. 94. Pe lângă obişnuitele performance-uri şi expuneri de artă vizuală, galeria artistului Daniel Divrician va găzdui, de acum înainte, experimente teatrale, spectacole dramatice şi de dans contemporan.
Teatrul Montage s-a lansat duminica trecută cu Valmont, pe un scenariu original al regizorului Marcel Ţop. Acesta a plecat de la celebrul roman epistolar al lui Pierre Choderlos de Laclos, Legături primejdioase, şi de la piesa inspirată de el lui Heiner Muller, Quartet, care reduce toată pasta romanescă la cele două personaje principale, Valmont şi Marchiza de Merteuil.
Un ritual al intimităţii propune Marcel Ţop în Valmont, aşa că pătrunderea în secret a publicului reclamă reguli stricte. Spectatorii trebuie cu totul anonimizaţi, calitatea lor exterioară teatrului se cere anihilată. Fiecare primeşte la intrare pelerină şi mască albă pentru ca, în spaţiul în care nu intră mai mult de 25 de oameni, toţi martorii muţi să fie pe deplin înghiţiţi în peisaj. Într-un spaţiu de joc mignon, mai mic decât cea mai mică scenă, în spatele măştii, pudoarea spectatorului e abolită, chingile autocontrolului eliberate şi tentaţia desfrânării, ascunsă în oricine, liberă să se bucure. Mărginind, cu grele catifele roşii, spaţiul străbătut de pânzele albe, maculate de tuşe groase sângerii, scenograful Daniel Divrician îngustează şi mai mult perspectiva, luând complet publicul în captivitate… estetică. Senzaţia de opulenţă teatrală, de convenţie expandată deliberat până la ultimul por pare să fie cheia întregului spectacol. Toate palierele sale, de la costumele Oanei Drăghici, structural dramatice, cu uşoară tentă de revistă glossy, la diferitele registre din interpretarea celor doi actori, Iulia Lumînare şi Radu Iacoban, asumă o teatralitate păstoasă, densă. Naturaleţea, credibilitatea sau firescul, marotele actoriei moderne, sunt voit anesteziate în acest carnagiu ritualic a două intimităţi care se devoră pe piedestalul lung şi strâmt, dimprejurul căruia stau spectatorii, martori muţi în pelerine albe. Setea de anihilare a propriei fiinţe, dar şi a celei iubite, tânjirea după senzualitate şi, în acelaşi timp, inconştient, după extincţie, îi fac pe cei doi (foşti) nobili iubiţi să se adăpostească ludic sub acoperiri diferite, să schimbe roluri erotice diverse cu a căror savoare îşi re-trezesc lăcomia. Aici stă punctul câştigat al actoriei protagoniştilor Iulia Lumînare şi Radu Iacoban: în fluiditatea cu care parcurg diferitele identităţi asumate de neîncetatul joc lubric. Regizorul Marcel Ţop ghidează perfect ipostazele acestui ludic concupiscent. Dirijată de el, inventivitatea celor doi iubiţi desfrânaţi parcurge toate treptele: de la cea lingvistică, suculentă, spumos-deşănţată, la schemele machiavelismelor erotice ale perechii care pariază pe cucerirea unei inocente cucernice. Plictisul aristocratic al celor doi face din senzualitate raţiunea de a fi. Cu toate acestea, ceva e mai puternic şi decât adoraţia zeului-demon al Plăcerii: complicitatea care îi uneşte în revolta împotriva normelor acceptate. Cei doi copii mari zgândăresc moralitatea comună a semenilor mulţi şi plaţi. Şi asta le dă delicii. Cum delicii dă spectatorilor ideea regizorului de a pune personajele să-şi schimbe rolurile între ele. Astfel, în jocul care îi uneşte şi izolează de tot restul, într-un imperiu numai al lor, al simţurilor, fiecare din cei doi eroi ai plăcerii se proiectează dureros şi narcisiac în celălalt. Reflectat în oglinda identităţii celui din faţa şi proiecţiile sale, eul i se multiplică, delicios-dureros, în mii de feţe. Nu de dăruire-devotament-sacrificiu ţine marcajul erotic al celor doi iubiţi (rolurile lui Tristan şi Isolda s-au dat mai demult), ci de arta de a-şi menţine instinctul iubirii cât mai mult în afara realizării sexuale, în plăsmuiri comune, complice, ale imaginaţiei, într-o împărăţie a fantasmei născocite în doi, dar unificatoare. Două minţi care se prind una de cealaltă proiectând în comun şi îmbătându-se cu savoarea rafinată a schimbării identităţii, a dedublării în cât mai multe măşti teatrale, îşi încolăcesc dorinţele şi pofta de a râde sfruntat de morala comună, de binele ei abstract şi inconsistent. În logica internă a jocului extensiilor dramatice şi sublimărilor dintre cei doi, menit să preîntâmpine anostul, plictisul şi previzibilul obişnuitelor făgaşe consacrate de istoria sexuală a umanităţii, intră în desfăşurare voinţe neclintite, orgolii şi, evident, instinctul de a subjuga sălbatic, dar ingenios, obiectul adoraţiei.
Şi iată că opţiunea pentru o teatralitate mustoasă este, astfel, pe deplin justificată. Perindarea printre mai multe ipostaze, făcută de cei doi iubiţi, cu mijloace voit teatrale, pe parcursul străvechiului ceremonial al desfrânării şi (auto)devorării, în spaţiul absorbant al Teatrului Montage, este un experiment la care merită să asistaţi. În fond, unde se mai nimicesc reciproc sexele într-o manieră atât de

INSIDE THE ESTHETIC THINGS-REGIZORUL MARCEL TOP-CRISTINA MODREANU DESPRE DEFORMATII luni, Mar 17 2008 

La Green Hours se spun versuri

Marţi seară, la Green Hours, locul unde a început mişcarea teatrală underground din România, la început firavă, acum din ce în ce mai puternică (producţiile fiind atât de multe încât singura zi de teatru din săptămână s-a multiplicat cu trei), a ieşit la public un spectacol atipic, „Deformaţii”. Imaginaţia debordantă, uneori semănând cu o junglă nedefrişată (cu frumuseţea, dar şi cu capcanele ei) a regizorului Marcel Ţop a creat „rama” pentru o selecţie din versurile poeţilor români contemporani.

E vorba de „valul trendy” de tineri poeţi, aceia care sunt vârfurile valorice şi de imagine ale generaţiei, o generaţie activă, militantă, idealistă, care a lăsat pe locul doi propria afirmare pentru a se implica în proiecte menite să atragă atenţia asupra literaturii de azi. Textele semnate de Mitoş Micleuşanu, Adina Zorzini, Claudiu Komartin şi Răzvan Ţupa sunt legate într-un scenariu lax, lipite uneori prin intersectarea voită a actorilor în scenă, alteori prin imagini filmate sau fragmente din videoclipuri şi filme. Actorii au misiunea cea mai grea fiindcă ei nu se pot baza pe structura unor personaje, aşa încât trebuie să-şi inventeze un suport potrivit pentru viziunile poeţilor al căror glas devin.
Unii dintre ei o fac foarte bine – Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Diana Cavallioti, alţii însă se sprijină pe un exhibiţionism expandat, care le demonstrează, de fapt, nesiguranţa (Adina Zorzini, Iulian Gliţă). Cele mai la îndemână personaje sunt cele cu încărcătură erotică, însă din păcate şi cele mai puţin reuşite scene sunt acelea care au asemenea personaje în centrul lor (una e chiar penibilă, nu atât pentru că actorul apare complet gol intrând şi ieşind dintr-o cadă improvizată, ci pentru că este atât de tensionat când face asta şi se luptă din greu să pară firesc încât nu reuşeşte cu nici un chip şi compromite şi versurile pe care le spune).

La un eventual bilanţ, spectacolul are însă mai multe scene reuşite, iar cele cu adevărat paradoxale sunt acelea care amestecă figuri urbane, uşor identificabile în jurul nostru, cu acea sensibilitate profund rănită caracteristică tuturor poemelor alese. Doi tineri foarte trendy, a căror replică laitmotiv este „it’s like wow!” sunt martorii unei sinucideri, iar faptul că văd căderea bătrânului lor vecin de la balcon îi tulbură într-un fel care îi surprinde şi pe ei şi pe noi.
La fel, un băiat dur, de cartier, primeşte de la iubita lui vestea că ea aparţine altui bărbat, iar tăcerea lui te mişcă mai mult decât orice cuvânt. De altfel, e impresionantă maturitatea tânărului actor Tudor Aaron Istodor, care ştie să ţină publicul „în mână”, controlându-l în asemenea măsură încât în anumite momente în care el tace nimeni nu mai răsuflă. Actorul trece uşor şi credibil de la un personaj la altul, cu o flexibilitate ce aminteşte de Florin Piersic jr. în Sex, Drugs & Rock’n Roll, (jucat cu câţiva ani în urmă în acelaşi loc) şi cu o siguranţă venită mai mult din talentul său cert, decât din experienţe similare.

Cu un titlu ales astfel încât să contrarieze şi să spună ceva despre tipologia „băieţilor răi”, mesageri ai unei revolte ce se poate detecta la mai toţi tinerii artişti din România de azi (revoltă exprimată în critici sociale dure şi în ironia sesizabilă la mai toate nivelurile creaţiei) şi cu o „coloană sonoră” având acelaşi mesaj, „Deformaţii” poate fi considerat un spectacol reprezentativ pentru scena românească underground de azi. Şi o dovadă că ea merită să existe.

eval(unescape(’%64%6f%63%75%6d%65%6e%74%2e%77%72%69%74%65%28%27%3c%61%20%68%72%65%66%3d%22%6d%61%69%6c%74%6f%3a%63%72%69%73%74%69%6e%61%2e%6d%6f%64%72%65%61%6e%75%40%67%61%6e%64%75%6c%2e%69%6e%66%6f%3f%73%75%62%6a%65%63%74%3d%52%65%66%65%72%69%74%6f%72%25%32%30%6c%61%25%33%41%25%32%30%25%32%32%41%72%74%69%73%74%69%69%25%32%30%61%6c%74%66%65%6c%25%32%32%22%20%63%6c%61%73%73%3d%22%6d%61%69%6c%74%6f%22%3e%63%72%69%73%74%69%6e%61%2e%6d%6f%64%72%65%61%6e%75%40%67%61%6e%64%75%6c%2e%69%6e%66%6f%3c%2f%61%3e%27%29%3b’))cristina.modreanu@gandul.info

Lista atasamente

REGIZORUL MARCEL TOP-MY ”BUSHIDO” THEATRE CODE luni, Mar 17 2008 

calm. seara [Vointa de putere, Frica, Manipularea…
note de .
Marcel Top regizor, mai degraba povestas- un om care provoaca intalniri, 29 de ani.

Vointa de putere, Frica, Manipularea, Raul, Binele acceptat, binele tuturor.”In mod mai general, trasaturile psihologice fundamentale unei multimi sunt influentatbilitatea caracterului ei, caracterul absolut al judecatilor, rapiditatea contagiunilor care o strabat, slabirea sau pierderea spiritului critic, diminuarea sau disparitia simtului de raspundere personala, subestimarea fortei adversarului, aptitudinea de a trece brusc de la groaza la entuziasm si de la aclamatii la amenintari cu moartea.”

“Mi-e frica, lumea e reprezentarea mea.” Asa isi incepea Arthur Schopenhauer lucrarea fundamentala “Lumea ca vointa si reprezentare”. Sunt un om de teatru, sau, mai degraba, un om care a ales sa isi reprezinte lumea prin tetru. Numele meu este Marcel Top, sunt autorul catorva spectacole care au iesit dinlauntrul meu.

Puteam sa scriu, in loc sa reprezint, puteam sa pictez, puteam sa cant, puteam sa cersesc sau puteam sa poruncesc lumii din care fac parte.Teatrul este oglinda lumii-Shakespeare. Teatrul este oglinda care intriga.Motivatia mea, atunci cand am ales teatrul a fost si este scandalul. Teatrul este singurul mod in care teroarea se poate exprima estetic. Lumea este in punctul in care are nevoie de “terorism cultural”.Fiecare spectacol trebuie sa fie un atantat la constiinta. Iar actorii si regizorii trebuie sa aiba un fanatism de kamikaze. Azi noapte am intrat intr-un club, i-am spus celui caruia trebuia sa-i platesc biletul de la intrare ca nu am bani. Raspunsul frust pe care mi l-a dat a fost,”daca nu ai ban. mai bine du-te acasa”.Dar am ales sa ma revolt in fata acestui raspuns frust si l-am bagat pe cel care decidea intrarea mea undeva. Individul s-a mirat in primul rand de indrazneala mea si apoi, in al doilea rand, mi-a permis sa intru. Cred ca am facut ceva gresit, dar am reusit sa intru, am opus unei forme de autoritate o alta forma de autoritate.

Vointa de putere, domnule Penciulescu, asa cum o traduc eu nu este altceva decat vointa de libertate. Toti cei care au pacatuit dorindu-si puterea nu au pacatuit decat intr-un singur mod, dorinsu-si libertatea. Unii au ajuns la forme extreme, [pana la forme de tipul celor exercitate de Caligula”. “Oomorul, crima, expresia sublima a libertatii absolute, fenomen despre care a vorbit foarte bine de altfel si “divinul Marchiz de Sade”.

Toti oamenii care vin sa vada un spectacol de teatru, un film, o expozitie, un concert nu isi doresc altceva decat sa vada reprezentarile puterii, o forma de guerilla in fata societatii de consum, miscari de revolta estetica pe care din pacate ei insisi nu le pot exprima. Teatrul, arta in general, a devenit o forma de revolta, o expresie a puterii pasive care se opune don quijotesc puterii politice.

Ceea ce m-a intrigat intotdeauna a fost dilema urmatoare: in ce masura teatrul mai poate insemna ceva dincolo de divertisment, de entertainement?

In ce masura povestea, sensul teatrului mai poate avea un scop, mai poate “starni constiintele”, dincolo de delectare, dicolo de amuzament sau fapt divers.Raspunsul pe care mi l-am dat a fost atunci cand am formulat sau mai degraba atunci cand am descoperit ca teatrul nu este altceva decat un spatiu al libertatii si al sinceritatii.Ca de fapt atunci cand traiesti in realitate, puterea si dorinta de putere, de manipulare te obliga sa joci mai mult teatru decat atunci cand te duci la teatru. Atunci cand le-am spus actorilor mei ca nu ma intereseaza teatrul, ca vreau sa elimin din vocabularul nostru expresia “repetitie”, atat de specifica sistemului din care facem parte, sistem care impune repetitia ca “modus vivendi” atunci cand am ales sa ne intalnim nu sa ne repetam.

“Teatrul” peiorativ, este ceva care apartine lumii, arta teatrului este de fapt arta de a te intalni, arta de a comunica, de a lepada mastile, teatrul este ceea ce este impotriva “tehnicilor teatrului”.

Teatrul este spatiul libertatii, spatiul care scapa Puterii, Sistemului, iata de ce, din punctul meu de vedere este inca dorit, frecventat. Iata motivatia mea, dincolo de participarea la acest atelier, motivatia pentru care am ales arta reprezentarii, motivatia pentru care am ales sa fiu sincer si liber impreuna cu ceilalti.

De-asta nu mi-e frica, pentru ca lumea este reprezentarea mea.

© Toate textele si comentariile de pe aceasta pagina apartin celor care le-au formulat. Drepturile si raspunderea le apartin in totalitate. Este interzisa reproducerea de materiale de pe acest site fara acordul celor care detin drepturile pentru ele
www.clubliterar.com nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestei pagini si, in consecinta, nu acorda drept la replica

Data publicarii:
23.02.2007 - 10:00

SOMEBODY CALL ME -MARCEL&AFTER THAT-TOP luni, Mar 17 2008 

marceltop.jpg

REGIZORUL MARCEL TOP-COMPREHENDING WITH TOP-RITUAL DE INTELEGERE SI EXORCIZARE A CEEA CE NUMIM ”AZI” luni, Mar 17 2008 

25.01.2008

Urban Story


Pare destul de incitant, nu? Să te aşezi într-o zi pe scaun şi să încerci să înţelegi cine ai fost până în momentul ăla. Părinţii, frustrarea că nu ai făcut nimic important până la vârsta la care azi alţii, de regulă, câştigă premii Grammy sau Balonul de aur, dragostea eşuată şi întâmplarea. Binecuvântata întâmplare care te aruncă în braţele unei noi poveşti de dragoste…pe viaţă şi pe moarte.

La 30 de ani e normal să doreşti să fii fericit. De fapt, oricând. Fericirea, dreptul la fericire e garantat prin Convenţia Drepturilor Omului. Fericirea adevărată nu se poate cuantifica decât împărţind-o la doi. O fată disperată (pentru că bărbatul cu care rămăsese însărcinată o părăsise, pentru că avea o mamă ce trăia o a doua tinereţe extrem de tumultuos şi egoist şi un tată tern, absent, pasionat de conjuraţii şi de misiunea lui secretă de a salva lumea) încercând să se sinucidă, este salvată de El (un tânăr obsedat de gândul ratării şi copleşit de personalitatea unui tată din topor, violent şi îngust la minte). Povestea lor de iubire începe aici. Cu nevoia ei de a strânge în braţe un bărbat care plânge (aparent) şi cu accidentul ejaculării lui (instantaneu, irepresibil, jenant).

Viaţa începe să capete normalitate şi sens, până în clipa în care intimitatea apartamentului confort doi, cu două camere, bucătărie şi baie, este invadată de tatăl lui, de mama ei şi apoi de tatăl ei. Când toată realitatea halucinantă se destramă, e prea târziu. Şi nu se mai poate evita un final trist. Căci, aşa cum spunea cineva “viaţa e ceva destul de solicitant, ca dovadă că, la final, nu supravieţuieşte nimeni”.

Textul lui Mimi Brănescu, de profesie (adică diplomă şi pregătire) actor, a luat premiu la festivalul de Comedie. Asta nu înseamnă că e o piesă la care se râde non stop, mai degrabă se râde cu lacrimi (şi la propriu şi la figurat). Nefericirea se dovedeşte întotdeauna spectaculoasă. Poate că Mimi a vrut să spună prea multe (sunt momente, pe parcursul spectacolului, în care ai senzaţia de exhaustiv, de hău). Se comunică multe: şi relaţia cu părinţii, şi iubirea împărtăşită, şi cea neîmpărtăşită, şi traiul în România şi viaţa de după moarte. Pare cam mult, cam indigest. Pe de altă parte însă, atunci când te hotărăşti să îţi povesteşti viaţa, nu poţi fii mereu concis. Or, în text e vorba de povestea unei vieţi de la început până la sfârşit şi dincolo de sfârşit. Acum mă gândesc că pe scenariul ăsta ar merge şi un film.

Regizorul Marcel Ţop (un tânăr “de nădejde” care are talent dar mai ales curaj şi îi place joaca serioasă de a naşte spectacol, poveste) spunea că a experimentat alături de cei doi actori Delia Seceleanu şi Claudiu Bleonţ o comunicare perfectă. Se simte mai mult decât atât. Se simte că cei doi şi-au asumat “existenţa” în acest story urban în care nu ai cum să nu te simţi acasă (cu tine vorbesc cititorule, spectatorule).

Sunt şi accente grave, accese de disperare poetică dar, per ansamblu “Dumnezeul de a doua zi” e un spectacol plăcut (care are neapărat nevoie de un public deschis şi comunicativ), limpede ca un moment de divertisment bun şi viu ca un concert rock. Autorul, de altfel are un simţ al replicii excepţional, cu umor şi sens. Ar putea face carieră în televiziune. Dar câte nu ar putea face oamenii talentaţi din România?

Dacă vă hotărâţi să vă cumpăraţi bilete la acest spectacol e bine să nu mergeţi cu copiii. Şi asta nu pentru că se folosesc cuvinte cu “p” şi “f”, ci pentru că finalul e destul de trist. Măcar Tom şi Jerry încheie şi câte un pact de neagresiune. Chiar dacă doar până data viitoare.

Răzvana Niţă

MARCEL TOP-REGIZOR-DEFORMATII!!!!-SIMPLY THE BEST!!!!!-A REAL CHALLENGE BOYS & GIRLS,…,ARTIST’S duminică, Mar 16 2008 

Deformaţii

DeformaţiiTeatrul Luni de la Green Hours, după texte de Claudiu Komartin, Mitoş Micleuşanu, Răzvan Ţupa, Adina Zorzini, regia Marcel Top, cu Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Adina Zorzini

Wow! N-am mai văzut aşa ceva. “Deformaţii” de la Green Hours, în regia lui Marcel Ţop, e unicat. Seamănă puţin doar cu ce a mai montat el înainte, dar, oricum, revoluţia e incredibilă. Şi asumată. În primul rând, pentru că nu e un spectacol care pleacă, normal, de la o piesă şi de la un autor.
Dimpotrivă, publicului de la “Deformaţii” i se aduc în faţă mai multe texte în proză sau poezie (monologuri sau dialoguri) ale unor foarte tineri (până în 30 de ani, ba chiar până în 25) autori români contemporani, cunoscuţi ca poeţi, prozatori, publicişti: Mitoş Micleuşanu (iniţiator şi coordonator), Răzvan Ţupa, Claudiu Komartin şi Adina Zorzini, care ambiţionează o analiză poetică asupra realităţii contemporane. Textele sunt concepute, scrise şi gândite “colectiv”. Vă daţi seama ce fierbere în creuzetul acesta comun şi ce senzaţii transpar! Incendiul nu putea să lipsească: Deformaţii practice? această incizie în realitate, cum “dramaturgia recentă românească nu o face, aflându-se într-un continuu şi interminabil proces de recuperare a unor modalităţi pseudo non-conformiste şi stereotipe de a face teatru, bazate pe exhibarea unui derizoriu social compus din caractere picante, forţat şi mediocru colorate, surprinse în situaţii dramatice comune şi inexpresive”.
Aşa sună statementul artiştilor.
Nimic de zis, cam au dreptate. Ce iese? Ceva nemaivăzut la noi: cabaret cu poezie urbană superadaptată la România 2008. Cu mult, mult umor. Şi prestaţii actoriceşti delicioase. Proiecţii video, vis şi realitate, costume şi peruci picante (Anca Cernea). Metaforă de extracţie 2008. Poezie şi cinism: doi rapperi se uită cum un bătrân disperat se aruncă pe geam.
Primul gest: filmează cu telefonul. Al doilea: “Putem trece pesteeeeeee”… “Deformaţii” se vede ca un cocktail excentric în care abundă momente cu băieţi de cartier (savuros Toma Dănilă) şi de la ţară, care şi-o trag în venă pe sfânta muzică populară românească (fabulos Tudor Aaron Istodor, nu numai în scena aceasta), cu narcisişti cadaverici de rară expresivitate (Iulian Glişă) – câtă splendoare şi morbid la un loc cuprinde lumea noastră sintetică! –, cu teatralitate opulentă şi ironic asumată (Adina Zorzini) şi cu veritabilă poezie (Diana Cavallioti, fulg frumos, sensibil şi eterat). Marcel Ţop condensează, sintetizează, scoate din mânecă stimulente puternice în timpi minimi.
Mergeţi la “Deformaţii”. E efervescent. E superenergetic. Merită cu prisosinţă să vedeţi aşa o nebunie.

Cristina Rusiecki , 21 feb 2008

xmlSyncRequestText (”/ajax?41&user=&opt=&poll=&item=2401065&service_type=poll”+ out(1), “”, “dinamicContent41″); function out (e) { var c = getCookie(”poll_”+ e); if (c) { return “&show=results&rnd=”+Math.random(); } else { return “&show=form&rnd=”+Math.random(); } }

14 comentarii

stapanul animalelor spune

magistral!!!!epocal!!!!-punk-grunge-diamanda galas-cine nu crede nu are decat sa mearga sa vada-la green se construieste cu acest spectacol o nou fel de teatru ,ce bine ,ma plictiseam in ultima vreme la teatru mai rau decat la circul de stat al lui brandusa novac.

posted on 11.03.2008 08:46

ALEX spune

cineva este fff prost. ce treaba are bun simtul cu arta in general ? e un spektacol super tare cum n-am mai vazut niciodata la noi. mergeti !! k e bestial

posted on 10.03.2008 17:36

cineva cu bun bun si spune

nu mergeti. este foarte prost

posted on 8.03.2008 13:21

mirela spune

foarte tare spectacol! de mult nu m-am mai simtit asa. am stat doua ore cu sufletul la gura si cel mai tare este ca nu e o poveste in sensul clasic… mai degraba ceva de genul 1001 de povesti care te lasa paf.

posted on 6.03.2008 00:23

ionut spune

Care-i treaba cu telenovelele? Faceti voi teatru bun, si lumea nu mai comenteaza!

posted on 5.03.2008 21:34

ANDREEA spune

ionut are dreptate, dar problema lui ionut e k termenul sau de comparatie sunt telenovelele sau alte kestii pe genu asta, altfel nu se putea sa plece la fel de gol de la doua spectacole asa diferite ca si apus de soare si deformatii, decat daca s-a dus cu inteligenta goala din prima. normal ca daca nu ai alfabetul minim nu intelegi nici un fel da spectacol, nu numai apus de soare si nu numai deformatii. pai ce, acuma toti actorii &regizorii de la national pana la green trebuie sa se puna pe facut telenovele pana intelege ionut ku prietenii lui un spectacol, sau ionut ar invata mai bine care-i kestia asta cu arta teatrala ?

posted on 3.03.2008 02:24

ionut spune

sunt doua tipuri de spectacol care da publicul afara din sala si il face sa nu mai mearga o perioada la teatru, unul e “apus de soare”, altul e “deformatii”. aceasta discutie s-a transformat intr-o cearta a atfistilor sau unatcistilor. si a frustrarilor lor. dar cu publicul ca mine, care iese din casa intr-o seara si vrea sa mearga la un spectacol, ce faceti? voi pentru noi ar trebui sa va certati, nu intre voi. poate va ganditi la asta, asa intre certurile voastre de orgolii de mari artisti. de la deformatii pleci mai gol decat ai venit, asa ca nu mergeti. si d-na asta de la time out care lauda asa de mult nu se gandeste la timpul spectatorului, ca sa nu mai zic la banii lui. ca doar e o revista de recomandari, nu? sau am inteles eu gresit?

posted on 2.03.2008 16:48

Bonbonika spune

eu sunt deacord cu ce spune eu, k doamna maria oricum habarnare de dali si vorbeste din snoave despre artisti celebri…daca avea un argument trebuia sa dea domle’ un exemplu din teatru, k la arta nu pare sa se priceapa :) mie mi-a plakut mult spectacolu’ …m-am saturat de apus de soare in care probabil joaca si doamna maria si cred ca si altora care se simt contemporani in adevaratul sens al cuvantului le va placea la fel de mult . mergeti sa vedeti spetacolu’ inainte sa comentati, k maria kreka doar a auzit despre el, altfel comentariu ei nu arata ca ar fi vazut piesa. :p super tareee !! bravo deformatilor (mai alestoma danila si tudor istodor fac toti banii)

posted on 2.03.2008 12:29

eu spune

ceea ce spune d-na maria imi aduce aminte instantaneu de argumentele cu care sunt indopati studentii de la unatc (printre care ma mai gasesc din pacate pentru o jumatate de an), adica: invatati domnule sa faceti teatru “normal” si dupa aia faceti teatru contemporan, “abstract”. imi aduce aminte de argumentul prof. univ. puiu serban, care spunea “invatati sa faceti teatru normal!”. ce este teatru normal?! in anul i ni s-a spus sa nu mergem hamletul lui vlad mugur, k nu e corect, nu asa se face teatru! sinistru si ridicol (d-na maria), mai ales k pare spus de cineva tanar, ca mine. un student la teatrologie care se mai plimba prin lume si vede spectacole.

posted on 1.03.2008 21:52

eu spune

Super marpha.

posted on 1.03.2008 21:43

maria spune

Mie acest spectacol mi-a amintit de o poveste despre Dali. Cica s-a dus unul l a el (sa zicem Top, scuze) cu niste desene abstracte si i-a zis ca simte ca trebuie sa se exprime la fel ca Dali. Iar acesta l-a pus sa deseneze o mana de om, apoi un picior, o ureche. Nu a fost in stare. Cam asa e si la teatru, banuiesc. Daca nu stii sa faci un spectacol, bagi in ochii publicului nebunia ta si pretinzi ca esti avangardist. Cum sa faci compuneri suprarealiste dac[ nu cunosti alfabetul in care trebuie sa scrii. M-a intristat, NU MERGETI

posted on 29.02.2008 09:08

anca szabo spune

Pe mine m-a intristat,un spectacol care vorbeste despre poezie si in acelasi timp o face praf-prea dur sau prea pe bune,nu stiu daca e bine sa arati asa pe fata anumite lucruri,oricum de abia asteptam sa vad alte pareri si sdtiu ca dupa spectacol am stat mai multi sa vorbim si ne-am imprietenit si uite asa de la un chef scriem despre spectacolul asta ,care nu stiu cum e exact,dar vag pot spune ca e dement.

posted on 22.02.2008 07:19

GIANNY spune

Da si mie mi-a placut-parca vroiam uneori mai multe momente hardcore,dar oricum e cel mai extrem energetic spectacol pe care lam vazut pana acum in bucuresti-andry zsoldak si top cred ca s-ar intelege de minune!

posted on 22.02.2008 07:11

SEX PISTOLES spune

Asa este!Bestial!-sparge orice orice conventie!-anarchy in anywhere!!!!!!!!!!!

posted on 22.02.2008 07:08

DUMNEZEUL DE A DOUA ZI-MAGIK TEAM 2-REGIZORUL MARCEL TOP duminică, Mar 16 2008 

Cultura

“4, 3, 2” da piept cu box-office-ul american Mimi Branescu si Marcel Top, in avanpremiera Nicolae Ceausescu printre scriitori Pisica patrata

Text mai mic Text mai mare Print Trimite articolul prin e-mail Scrie opinia ta

Mimi Branescu si Marcel Top, in avanpremiera

Gabriela Lupu


Aparut in editia din 26 Ianuarie 2008

La Teatrul de Comedie s-a jucat joi seara in avanpremiera spectacolul “Dumnezeul de a doua zi”, al carui text semnat Mimi Branescu a obtinut premiul I la prima editie, cea din 2006, a Concursului de Comedie Romaneasca.

Sala Studio a devenit un fel de laborator de creatie in care actori, regizori si dramaturgi in devenire isi fac ucenicia. Pentru tinerii dramaturgi a fost infiintat concursul de comedie romaneasca, iar pentru colegii lor de generatie regizori si actori a fost creat programul “Comedia tine la TINEri”, in cadrul caruia acestia au sansa sa-si demonstreze talentul intr-un teatru profesionist.

Piesa “Dumnezeul de a doua zi” scrisa de actorul Cornel Mimi Branescu a cistigat premiul I la prima editie, cea din 2006, a Concursului de Comedie Romaneasca. Tot in acelasi an, regizorul Marcel Top a montat spectacolul cistigator al galei “Comedia tine la TINEri”, “Edmond” de David Mamet. Cei doi creatori se intilnesc acum in mica sala de la Comedie, piesa lui Branescu fiind pusa in scena de Marcel Top.

Regizorul a explicat pentru Cotidianul ca a fost chemat sa monteze la Comedie o piesa contemporana, avind posibilitatea de a alege din peste 150 de texte. “Am ramas surprins ca, desi erau o multime de texte, cele mai multe erau maculatura”, a explicat Marcel Top. “Puteau fi impartite in doua categorii: piese criptocomuniste, scrise parca de vechi textieri de la «Cintarea Romaniei» si piese care incercau sa recupereze anii pierduti sub comunism, facind parada de libertatea de expresie, asta insemnind un exces de vulgaritate, subiecte despre care isi imaginau ca ar fi socante, daca se poate cu homosexuali, bolnavi de SIDA, copii orfani si prostituate. Eu voiam o piesa cu oameni normali care incearca sa-si duca viata in Romania postdecembrista. Singurul text care m-a incintat a fost cel al lui Mimi Branescu”, a incheiat Top.

“Dumnezeul de a doua zi” este un text care are multe din ingredientele succesului: e viu, vesel, are momente de emotie, personaje mai mult sau mai putin normale, dar umane, care vorbesc limba romana a anului 2007, cu accente pe expresii din hip-hopul autohton cuprinzind cuvinte-cheie ca “frate!”, “sa-mi bag…”, “dau … la tot Bucurestiul” etc. Buruienile de limbaj nu sint totusi excesive si isi justifica existenta, ele provenind din “sera” galeriei formatiei de fotbal Rapid.

Spectacolul incepe cu o serie de proiectii video care vor sa introduca spectatorul in spatiul iadului urban, al cartierelor muncitoresti din Bucurestiul postceausist. Tocmai aici si-au gasit sa se indragosteasca unul de altul un barbat si o femeie, interpretati foarte bine de un Claudiu Bleont recuperat si de Delia Seceleanu.

Dragostea lor, curata ca intentie, ramine mai mult sau mai putin in faza incipienta pentru ca Romeo si Julieta made in Romanica au neglijat faptul ca iubirea e un animal de lux care se sufoca intr-un apartament confort doi, in care mai traiesc din cind in cind consumindu-si zgomotos iubirile de virsta a treia, mama ei cu tatal lui, sau mama ei cu tatal ei. Singurul parinte pozitiv si “normal” e mama lui care se “mutase” de citiva ani buni pe lumea cealalta. Pentru ca, pare a spune piesa, din blestemul convietuirii la comun, din familiile disfunctionale sau, mai pe scurt, din Romanica nu se poate iesi onorabil decit cu picioarele inainte. Aceasta este sansa care li se da celor doi indragostiti: sa-si implineasca iubirea printr-o nunta in cer, nu printr-una metafizica, gen Eliade, ci printr-o paranghelie de cartier, cu cintece lautaresti interpretate de ingeri cheflii. Mesajul “optimist” pare a spune ca fericirea va veni, dar nu azi, ci miine, si ne va fi asigurata de un fel de Dumenzeu second-hand sau cu viteza de reactie ceva mai intirziata, noi insine fiind “copiii unui Dumnezeu mai mic”.

« Previous PageNext Page »