La Teatrul de Comedie s-a jucat joi seara in avanpremiera spectacolul “Dumnezeul de a doua zi”, al carui text semnat Mimi Branescu a obtinut premiul I la prima editie, cea din 2006, a Concursului de Comedie Romaneasca.
Piesa “Dumnezeul de a doua zi” scrisa de actorul Cornel Mimi Branescu a cistigat premiul I la prima editie, cea din 2006, a Concursului de Comedie Romaneasca. Tot in acelasi an, regizorul Marcel Top a montat spectacolul cistigator al galei “Comedia tine la TINEri”, “Edmond” de David Mamet. Cei doi creatori se intilnesc acum in mica sala de la Comedie, piesa lui Branescu fiind pusa in scena de Marcel Top.
Regizorul a explicat pentru Cotidianul ca a fost chemat sa monteze la Comedie o piesa contemporana, avind posibilitatea de a alege din peste 150 de texte. “Am ramas surprins ca, desi erau o multime de texte, cele mai multe erau maculatura”, a explicat Marcel Top. “Puteau fi impartite in doua categorii: piese criptocomuniste, scrise parca de vechi textieri de la «Cintarea Romaniei» si piese care incercau sa recupereze anii pierduti sub comunism, facind parada de libertatea de expresie, asta insemnind un exces de vulgaritate, subiecte despre care isi imaginau ca ar fi socante, daca se poate cu homosexuali, bolnavi de SIDA, copii orfani si prostituate. Eu voiam o piesa cu oameni normali care incearca sa-si duca viata in Romania postdecembrista. Singurul text care m-a incintat a fost cel al lui Mimi Branescu”, a incheiat Top.
“Dumnezeul de a doua zi” este un text care are multe din ingredientele succesului: e viu, vesel, are momente de emotie, personaje mai mult sau mai putin normale, dar umane, care vorbesc limba romana a anului 2007, cu accente pe expresii din hip-hopul autohton cuprinzind cuvinte-cheie ca “frate!”, “sa-mi bag…”, “dau … la tot Bucurestiul” etc. Buruienile de limbaj nu sint totusi excesive si isi justifica existenta, ele provenind din “sera” galeriei formatiei de fotbal Rapid.
Spectacolul incepe cu o serie de proiectii video care vor sa introduca spectatorul in spatiul iadului urban, al cartierelor muncitoresti din Bucurestiul postceausist. Tocmai aici si-au gasit sa se indragosteasca unul de altul un barbat si o femeie, interpretati foarte bine de un Claudiu Bleont recuperat si de Delia Seceleanu.
Dragostea lor, curata ca intentie, ramine mai mult sau mai putin in faza incipienta pentru ca Romeo si Julieta made in Romanica au neglijat faptul ca iubirea e un animal de lux care se sufoca intr-un apartament confort doi, in care mai traiesc din cind in cind consumindu-si zgomotos iubirile de virsta a treia, mama ei cu tatal lui, sau mama ei cu tatal ei. Singurul parinte pozitiv si “normal” e mama lui care se “mutase” de citiva ani buni pe lumea cealalta. Pentru ca, pare a spune piesa, din blestemul convietuirii la comun, din familiile disfunctionale sau, mai pe scurt, din Romanica nu se poate iesi onorabil decit cu picioarele inainte. Aceasta este sansa care li se da celor doi indragostiti: sa-si implineasca iubirea printr-o nunta in cer, nu printr-una metafizica, gen Eliade, ci printr-o paranghelie de cartier, cu cintece lautaresti interpretate de ingeri cheflii. Mesajul “optimist” pare a spune ca fericirea va veni, dar nu azi, ci miine, si ne va fi asigurata de un fel de Dumenzeu second-hand sau cu viteza de reactie ceva mai intirziata, noi insine fiind “copiii unui Dumnezeu mai mic”.
Marceltop's Weblog 